Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Ansamblul "Plai de Dor" din Mioveni, lecție de românism la Beijing
2019-02-08 17:22:32 cri-1

Ansamblul folcloric "Plai de Dor" din Mioveni (România) a deschis, joi seara, seria de manifestări "Tradiții ale României Europene", lansată de Ambasada României în China pentru a marca Președinția României la Consiliul Uniunii Europene. Invitații, prieteni chinezi ai României, oficialități chineze, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Beijing, au simțit, respirat, dansat și trăit cu adevărat o atmosferă autentic românească. Tinerii dansatori argeșeni, împreună cu naistul Gabriel Crivăț, sub îndrumarea maestrului coregraf Cătălin Oancea, au oferit o lecție încărcată de spiritul românesc și o demonstrație de tradiții veritabile, prin folclorul, muzica și jocurile prezentate. "Mulțumiri minunatei echipe care reprezintă comunitatea din Mioveni, un exemplu de coeziune socială, în care progresul economic și social se împletesc armonios cu valorile tradiționale și cu dragostea de a le conserva și promova în rândul tinerei generații", a spus E.S Basil Constantinescu, Ambasadorul României în China.

 

Îmbrăcați în frumoasele straie populare argeșene, încălțați în opinci de piele, dansând și chiuind în Ambasada României la Beijing, fetele și flăcăii Ansamblului folcloric "Plai de Dor" din Mioveni au fermecat publicul. Căci delegația din Mioveni, alcătuită din primarul orașului, Ion Georgescu și reprezentanți ai autorităților locale, a adus în capitala Chinei zestrea culturală a zonei etno-geografice și spirituale a Argeșului, rod al înțelepciunii și al diversității creației artistice dezvoltate pe o bază ancestrală și izvorâtă din setea de frumos a celor ce trăiesc pe aceste plaiuri. "Vă invit și vă aștept la Mioveni, un oraș cu o istorie atestată de peste o jumătate de mileniu, pentru a vedea cum își fructifică și promovează tradițiile culturale și potențialul economic și uman de care dispune, într-un nou start spre viitor", a declarat Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.

 

 

La finalul spectacolului, cuprinși de atmosfera de efervescență și căldură românească creată cu mult talent și dăruire de tinerii artiști ai Ansamblului "Plai de Dor" din Mioveni, invitații s-au prins într-o horă românească "ridicând colbul în frenezia lor". Ansamblul "Plai de dor" se află în Beijing la invitația Primăriei Districtului Chaoyang, cu care orașul Mioveni are o relație de înfrățire, acolo unde se desfășoară cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional al Culturilor, un eveniment devenit tradiție în capitala chineză. Acesta a debutat chiar în prima zi a Anului Nou Chinezesc 2019.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2019/12/07• 2019/12/06
• 2019/12/05• 2019/12/04
• 2019/12/03• 2019/12/02
• 2019/12/01• 2019/11/30
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China