O ştiţi pe de rost, domnule profesor?

Voi încerca să o spun.

Vezi, rândunelele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,

S-așează bruma peste vii -

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braț,

Să te privesc cu mult nesaț,

Să razim dulce capul meu,

De sânul tău, de sânul tău!

Ți-aduci aminte cum pe-atunci

Când ne plimbam prin văi și lunci,

Te ridicam de subsuori

De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei

Cu ochi ce izvorăsc scântei...

Dar, oricât ele sunt de sus,

Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu

Viața sufletului meu,

Mai mândră decât orice stea,

Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,

Se scutur frunzele pe drum,

Și lanurile sunt pustii...

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Aceste versuri, cu o nuanţă melancolică, cu un limbaj sublim şi cuvinte pline de emoţie, exprimă tocmai sentimentele de dragoste profunde ale poetului.