Arhitectura Hui, în perioada dinastiilor Ming și Qing, presupunea un mediu natural cu munţi, apă și copaci, pentru realizarea armoniei între om și natură. Aceasta respecta strict metoda Fengshui și regulile taoismului, cum ar fi principiile Yin și Yang și cele cinci elemente fundamentale. Realizarea unei potriviri desăvârşite a omului cu natura este o altă caracteristică a arhitecturii Hui. De exemplu, în interiorul unei case exista un spațiu, chiar în centrul ei, care nu avea acoperiș. În timpul zilei, cei care locuiau acolo puteau sta de vorbă în aer liber, iar noaptea admirau luna şi stelele, interiorul şi exteriorul unei case fiind puternice expresii ale dorinţelor de viaţă, din prezent şi viitor, ale chinezilor. De-a lungul istoriei Chinei, negustorii din Anhui au desfășurat afaceri și în regiunile Yangzhou și Suzhou din sudul ţării, influențând foarte mult și stilul arhitectural de acolo.