Ultima poezie se numeşte I will miss their. Vă rog să mai recitaţi câteva versuri, în încheierea dialogului nostru, chiar de aici, pentru ca ascultătorii noştri să afle de cine sau de ce vă este dor din China.
Aici trebuie să spun cinstit, scriam aceste versuri în avion, în cel mai mare avion care există actualmente pentru pasageri, un Airbus A380 şi tocmai plecam şi sufeream că după 12 zile trebuie să plec, da, ca orice plecare sau despărţire când eram copil, în momentul în care mama sau tata plecau din cameră plângeam, de ce plângeam, că atunci ne gândeam sau simţeam că poate n-o să mai revină niciodată. Aşa că până nu apăreau nu ne opream din plâns, asta se întâmpla cu siguranţă şi orice despărţire chiar ulterior după zeci şi zeci de ani e ca o rupere dintr-un loc în care ai văzut atâţia oameni minunaţi, ai văzut atâtea lucruri minunate, parcă s-a întâmplat aşa un fel de sinteză. O să vă citesc câteva versuri în engleză care sună cam aşa:
bright smile
spanning the whole room
and climbing the evergreen hills
to the cold mountain weather
but their smile warms
the thin air
but their smile brings
beauty
to the barren scenery
and in the end brings
the much coveted
rain
明快的微笑
盘旋在整个房间
攀爬上那常青的
群山
抵达那寒冷的深山
他们的微笑温暖了
薄凉彻骨的空气
他们的微笑带来了
丽人款款而至
为贫瘠的土地
终于
带来了
渴盼已久的
甘露
Domnule Peter Sragher, vă mulţumesc foarte mult pentru acest dialog de suflet, pentru momentele de poezie. Vă aşteptăm din nou în China şi, de ce nu, poate chiar la Radio China Internaţional.
Vă mulţumesc şi eu!
(Fotografii din Arhiva personală a poetului)
Nina F. Gherman
Radio China Internaţional – redacţia română
Beijing, septembrie 2018