Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Mărțișor românesc pentru copii din Tianjin
2018-03-06 14:48:42 cri-1

                                    

                           

                              

Povestea Mărțișorului și a Babei Dochia a fost prezentată, sâmbătă, unui grup de elevi din Tianjin, în cadrul proiectului „Săptămâna mărțișorului" inițiat și organizat de Ambasada României în R.P. Chineză. Pentru micii locuitori ai orașului industrial, aflat la 130 de kilometri distanță de capitala chineză, evenimentul a însumat mai multe premiere: decoperirea României și tradițiilor românești, vizitarea unei ambasade, participarea la un concurs de desen și nu în ultimul rând prezența pentru prima dată la Beijing.

Deschis în prima zi a Primăverii după calendarul tradițional românesc, la 1 Martie, proiectului „Săptămâna mărțișorului" a continuat sâmbătă prin invitarea unui grup de elevi și profesori din Tianjin, la Ambasada României, instituție care devine tot mai activă și prezentă în planul comunicării și promovării

Doamna Diana Constantinescu, soția Ambasadorului României în China, în calitate de gazdă și coordonatoare a proiectului, a avut alături, din nou, pe Laurențiu Văduva și Mihai Moise, împreună cu care a povestit și tălmăcit pentru micii prieteni legenda care face legătura între gerul iernii și primele zile scăldate în Soare, necesare apariției firavilor, gingașilor și atât de așteptaților ghiocei.

Aceștia din urmă au fost tema unui concurs inițiat la Ambasadă, elevii demonstrând o reală pasiune pentru desen și pictură. În cele din urmă, cadourile oferite constând în dulciuri românești au fost atribuite pe cinci secțiuni, pentru ca marele premiu să fie acordat unei eleve care s-a evidențiat inclusiv prin eleganță. Lucrarea ei a fost păstrată de organizatori și va fi expusă într-unul din saloanele Ambasadei României.

În semn de apreciere pentru invitația și programul oferit, elevii de la Tianjin au oferit un mic spectacol ad hoc, muzica și dansul fiind o formulă pentru a transmite un sincer: 非常感谢 (vă mulțumim foarte mult)!

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China