Acum mai bine de jumătate de secol, Guvernul chinez trimitea la Universitatea din București 29 de tineri chinezi, care urmau să învețe limba română. Relațiile foarte bune dintre țările noastre, din acea perioadă, aveau nevoie de diplomați care să vorbească la perfecție ambele limbi.

Pentru că, pe atunci, avioanele nu se înghesuiau prin văzduhul Planetei, cei 30 de tineri au călătorit cu trenul. 8 zile și 8 nopți a durat călătoria – un fel de "mic Drum al Mătăsii" – la capătul căruia îi aștepta o țară despre care auziseră numai din cărți. Unul dintre norocoșii tineri se numea Luo Dongquan și avea, pe atunci, 20 de ani ...

Astăzi, Luo Dongquan este la pensie, după o viață în care sufletul său a bătut, simultan, "în două limbi". Dragostea dobândită , în tinerețe, pentru România – pe care o numește a doua lui țară – nu s-a diminuat niciun pic. După terminarea facultății, Luo a fost, pe rând , jurnalist la Radio China Internațional, ziarist la Agenția de știri "China Nouă", lucrător al Ambasadei Chinei la București, apoi din nou, până la pensie, membru al Redacției în limba română a Radio China International. Tot ce-a făcut Dongquan în viața sa, a avut o legătură obligatorie cu România. Sute de articole i-a dedicat ei Luo, în ziarele din China, și la fel, despre China, în ziarele românești. Cu greu vom găsi, în oricare din cele două țări, un diplomat care să fi făcut mai multe decât Luo, pentru apropierea celor două țări. Luo este, în același timp, și un membru activ al Asociației de Prietenie a Poporului Chinez cu Popoarele Lumii. Prietenia este una din valorile de bază ale chinezilor, de aceea să nu vă mire prezența frecventă a acestui cuvânt în orice context legat de relațiile de orice fel ale acestui popor.

Bucuria de a-l revedea pe Luo Dongquan, cu ocazia călătoriei mele la Xi'an, a fost imensă. El a fost cel care m-a însoțit , acum doi ani, la Shanghai, ajutându-mă să scriu Jurnalul de călătorie " Zgârie norii din Shanghai". De atunci, ne-am revăzut, fugitiv, de două ori : anul trecut, când i-am și luat un interviu pentru documentarul nostru despre Beijing, difuzat la TVR, și anul acesta, prin primăvară, când un eveniment bilateral l-a adus, pentru câteva zile, la București. Pentru Luo, a fost marea emoție a ultimilor ani. A revenit ... "acasă"! Chiar dacă numai pentru 3 zile.

Acum însă, la Xi'an, Luo Dongquan a fost alături de echipa noastră de la TVR aproape "zi și noapte". Și nu doar ca tălmaci ( rol pe care l-a jucat, de altfel, de nenumărate ori, în decursul anilor, în cadrul unor evenimente de înalt nivel), ci și ca prețioasă sursă de informații. Căci domnul Luo este prototipul jurnalistului perfect : serios din cale-afară, excelent documentat pe orice subiect și un neobosit comunicator.

Am profitat de ultima zi a șederii noastre la Xi'an și, cu câteva ore înainte de a o porni spre aeroport, am stat la o tacla, în holul hotelului. Domnul Luo a plonjat în oala cu melancolie și amintiri și nici nu cred c-a observat că eu, de fapt, îmi notam, pe furiș, răspunsurile lui, în agendă..

Marina Almășan: – Până la urmă, te poți îndrăgosti de o țară?😊

Luo Dongquan: – Eu am reușit! La câteva zile după ce am ajuns pentru prima oară aici, am fost impresionat de țara de poveste în care m-a adus destinul, de oamenii ei calzi și, mai ales, de limba melodioasă.

Marina Almășan: – Trebuia să începeți cu limba! Doar ați fost student la Limba Română, la Universitatea din București!

Luo Dongquan: – Da, am fost 29 de studenți chinezi, veniți să învățăm limba română. Facultatea noastră era chiar în centrul orașului – vai, ce frumos mi s-a părut pe atunci Bucureștiul! – și locuiam la Căminul Carpați, pe strada 13 Septembrie.

Marina Almășan: – Ce memorie aveți! Vă mai amintiți, oare, și numele colegilor de cameră?

Luo Dongquan: – Da, cum să nu! Îmi amintesc de Anton, un băiat tare bun, era din Giurgiu, și de Nicolae. Ăsta era din Pitești.

Marina Almășan: – Mai stiți ceva de ei?

Luo Dongquan: – Of ... nu, din păcate nu mai stiu nimic de ei, dar am multe amintiri legate de viața noastră la cămin : îmi amintesc, bunăoară, cum ei plecau în fiecare weekend acasă și se întorceau lunea, plini de bunătăți de la părinții lor ( fructe, plăcinte, sarmale, cârnați) și mă serveau și pe mine! Erau momentele cele mai plăcute! 😁

Marina Almășan: – Acum vorbiți româna aproape la perfecție. Dar toate au un început : vă mai amintiți primele cuvinte învățate în limba română?

Luo Dongquan: – Desigur : bună ziua, mulțumesc, poftă bună! ...

Marina Almășan: – Cum, nu au fost înjurături?!? De regulă, așa își amintesc mai toți : că primele lucruri învățate într-o limbă străină au fost niște înjurături!

Luo Dongquan: – Nu, nicidecum, eu am învățat numai lucruri frumoase! E-adevărat că, ceva mai târziu, am învățat și altfel de cuvinte, cum ar fi "mișto"!

Marina Almășan: – Mda, nu e chiar un cuvânt românesc, dar..e , într-adevăr, foarte folosit! Și cam care erau materiile dvs preferate?

Luo Dongquan: – Limba română, în primul rând! Apoi istoria și geografia. Mi-a plăcut foarte mult să învăț despre obiceiurile și datinile românilor.

Marina Almășan: – ... păi ... cam ce datini?

Luo Dongquan: – Am învățat că poporul român este foarte deschis și ospitalier și că își exprimă sentimentele prin cântece și dansuri. Le-am cunoscut și eu, sunt într-adevăr foarte frumoase. Sunt îndrăgostit de folclorul românesc!

Marina Almășan : – Ca un "bun român" ce vă străduiați să deveniți, în acei ani, presupun că nu ați mâncat, și la noi, mâncare chinezească – mai ales că pe atunci nu cred că existau încă restaurante chinezești la București! Care au fost mâncărurile românești preferate?

Luo Dongquan : – Vaaaaai! Îmi fac poftă numai cand îmi amintesc: sarmale și mămăliguță, ardei umpluți, musaca, piurea (! n.a.), ciorbă țarănească, ciorbă de burtă, vin roșu și..chiar și fructele : mere, struguri, cireșe. Mai ales că, pe vremea aceea, la noi, în China, nici nu existau cireșe!

Marina Almășan: – Țin minte încă de la întâlnirile noastre trecute că sunteți un mare fan al lui Mihai Eminescu. Prin ce v-a cucerit marele nostru poet?

Luo Dongquan: – Din clipa în care profesoara noastră de la Universitate ne-a vorbit despre Eminescu, m-am îndrăgostit de poeziile sale! Aveau rimă, ritm, vorbeau atât de frumos despre natură, despre iubire, despre dragostea de țară, despre oameni și viață… Eu am credința că Eminescu chiar este un geniu!

Marina Almășan: – Care este prima poezie a lui Eminescu pe care ați învațat-o?

Luo Dongquan: – " Somnoroase păsărele"! Și n-am uitat-o nici pâna astăzi! ( mi-o recită, fără să se poticnească niciodată!) ... De fapt, să știți că vă pot recita 20 de poezii!

Marina Almășan: – Sincer, nu știu câți dintre români pot face asta! ... Și care este poezia dvs preferată?

Luo Dongquan: – "La steaua" îmi place cel mai mult.

Marina Almășan: – Există, în China, vreun poet asemănător lui Eminescu?

Luo Dongquan: – Eu personal îl compar pe Eminescu cu poetul Li Tae Pae, chiar dacă între ei, temporal vorbind, este o distanță de peste 1000 de ani. Versurile lor au însă ceva similar : ele exprimă dragostea față de oameni, de natură..

Marina Almășan: – Știu că nu mi-ați recitat numai mie din Eminescu! ...

Luo Dongquan: – Nuuuu! Cu fiecare prilej special, îmi place să recit din Eminescu. De exemplu, anul trecut, pe 15 iunie, ziua morții poetului, Universitatea de limbi străine din Beijing a organizat un eveniment, iar eu, împreună cu o cunoscută actriță din China, am recitat din Eminescu : eu – în română, ea – în chineză.

Marina Almășan: – Ce poezii ați ales?

Luo Dongquan: – "Dintre sute de catarge", "Lacul", "La mijloc de codru des" , "La steaua", "De ce nu-mi vii?"

Marina Almășan: – Mi-ați spus cândva că acasă, la Beijing, obișnuiți să vorbiți cu soția dvs românește! Vă mai păstrați acest obicei?

Luo Dongquan: – Desigur, soția mea, Ging Zhu, a învățat și ea la București, tot limba română! Ne-am cunoscut acolo. Pot spune că în România am câștigat două mari iubiri : pentru România și pentru soția mea! ( râde)

Marina Almășan: – Îmi place ordinea în care le-ați enumerat! 😉Și..în ce fel mai este prezentă România în casa dumneavoastră?

Luo Dongquan: – Acasă am un adevărat colț românesc : am porțelanuri, figurine din lemn, artizanat, am și un nai, un fluier și mai am și o colecție de tricouri inscripționate! Apropo, vă mulțumesc pentru cel cu Dracula, pe care mi l-ați adus acum!

Marina Almășan:- Auzisem de colecția dumneavoastră! Spuneți-mi, pentru dumneavoastră România înseamnă doar București?

Luo Dongquan: – Nu, nici gând! Și cât am fost student, dar și mai apoi, când am însoțit numeroase delegații, am avut ocazia să călătoresc prin țară. Practic mi-am lăsat urmele pașilor peste tot , prin orașe și sate. Am fost la Suceava, Iași, Sibiu, Timișoara, Oradea, Constanța, am fost în Deltă. De fapt, când eram student, cele mai frumoase vacanțe erau cele petrecute la Costinești! Știți că eu am învățat să înot în Marea Neagră? 😁

Marina Almășan: – Nici nu mă miră sa aflu! Știu că sunteți o fire sportivă! Apropo, obișnuiați să faceți sport, pe atunci, împreună cu colegii români?

Luo Dongquan: – Cum nu? Am jucat ping-pong – știți că la noi e sport național! Am organizat chiar concursuri studențești internaționale! Și am mai jucat și baschet. De fapt, important nu era atât sportul practicat, ci faptul că prin asta legam multe prietenii. Și tot în acest scop, am învățat să și joc dansuri populare, am învățat să dansez perinița!

Marina Almășan: – Cântecele românești v-au plăcut?

Luo Dongquan : – Nu numai că mi-au placut, dar le și cântam foarte des: "Prin Bucureștiul iubit", "Asta e Moldova mea", "La oglindă".

Marina Almășan: – Înainte de a vă îndrăgosti de soția dvs , presupun că ați tras cu ochiul și către româncuțele noastre. Cum vi s-au părut fetele din România?

Luo Dongquan : – Erau tinere și frumoase, însă eu ... fusesem trimis aici ca să învăț! Așa că atenția mea era concentrată în direcția studiului!

Marina Almășan: – Offf ..., ce răspuns! Mă așteptam să vorbim mai mult pe această temă! În fine…Dar despre locurile din București care v-au rămas lipite de suflet putem vorbi? 😊

Luo Dongquan: – Fără rezerve am să numesc Parcul Cișmigiu! Este locul meu de suflet! Mic, cochet, situat chiar în centrul orașului. Mergeam foarte des pe acolo, cu colegii.

Marina Almășan: – ... cu COLEGELE, poate!

Luo Dongquan: – Nu, cu colegii! Mergeam să discutăm cu bătrânii, cu copiii – în acest fel exersam, de fapt, limba română!

Marina Almășan: – Asta vara. Și iarna?

Luo Dongquan: – Îmi plăceau foarte mult iernile din România : erau aspre, cu zăpadă abundentă; am fost iarna și la Brașov, și la Sinaia, am petrecut vacanțe la Bușteni. Țin minte că afară era zapadă multă de tot, iar în cabană aveam sobă cu lemne și era foarte cald! Ziua urcam pe munte, în treninguri, până la Cota 1400, mergeam prin zăpadă până ne înghețau picioarele! Ni se făcea o foame de lup, iar la întoarcere mâncam câte un coș întreg cu pâine!

Marina Almășan: – Chiar mă bucur că acest interviu v-a făcut să rememorați anii tinereții! …Știu că ați fost anul acesta în România, pe care nu o mai văzuserăți de peste 10 ani. Cum ați regăsit-o?

Luo Dongquan: – Am avut o ședere scurtă, de doar trei zile, însă suficiient cât să mi se pară că sunt, din nou, acasă! Am întâlnit aceiași oameni calzi, drăguți, primitori. Am făcut o plimbare prin centru, pe Calea Victoriei, pe Magheru, pe la Universitate..Mi-am amintit de locurile în care am locuit, am facut și ceva cumpărături…A fost foarte emoționant.. Ah! Și am fost și la Marea Neagră! Și chiar dacă apa era foarte rece, am făcut totuși o baie, spre mirarea tuturor! Mi-a fost dor să-mi amintesc de studenție și de prima lecție de înot! ...

Marina Almășan / http://femeide10.ro

Bucureşti, 7 septembrie 2017