Locuiți aici în hutong?

De 60 de ani.

Adică ați crescut aici?

M-am născut aici.

Cum e viața în hutong?

Nu mai simt nimic.

Eu sunt româncă. Mă numesc Nina şi sunt curioasă cum este viaţa aici, cum a fost copilăria dvs. aici în hutong.

Când eram mic, aici, peste tot erau oameni şi era cam gălăgios locul.

Și acum nu este gălăgie?

Acum, numai după apusul soarelui sunt mai mulţi vizitatori care vin special aici. Şi atunci este tot aşa gălăgios locul.

Care este mai frumoasă, viața de atunci sau viața de acum? Viața de astăzi, viaţa cea modernă sau cea tradițională?

Îmi plăcea mai mult viața când eram mic.

Mulțumim! La revedere!

La fiecare pas pe care-l faci pe strada Wudaoying descoperi lucruri încântătoare. Bicicliştii trec în goană. Râsetele şi discuţiile se aud la colţuri de alei. Localnicii stau la un joc de cărţi sau majiang. Copiii aleargă veseli. În curţile uitate sau lăsate deschise poţi furişa câte o privire curioasă şi să dai peste pasaje strâmte prin care abia poţi trece sau curţi largi umbrite de copaci bătrâni. Mirosul preparatelor tradiţionale chinezeşti se îmbină, parcă, într-o armonie perfectă cu cel al reţetelor aduse din alte ţări în restaurantele deschise în hutong, această formă urbană apărută în Beijing spre sfârşitul secolului al XII-lea, specifică doar acestui oraş, unică prin comunităţile pe care le creează. Artista-arhitect Andreea Hriscu trăieşte în acest spaţiu mirific, dătător de sublim şi inspiraţie. În acest loc, plin de istorie şi de poveşti, imortalizează pe pânză dansul ei permanent cu necunoscutul, încercând să-şi descopere fricile, să le combată şi să transforme această luptă în ceva plăcut, în artă.