Practicanţi ai kemari

Copii practicând cu ju azi

Împăratul îl elimină, pentru că distrage de la muncă

În această perioadă cu ju a devenit una dintre cele mai iubite şi răspândite activităţi distractive, existând convingerea că „aduce fericire, mulţumire sufletească şi constituie un exemplu de urmat pentru tinerii zurbagii, că întăreşte organismul, ajută digestia, combate obezitatea, relaxează tensiunea nervoasă şi tonifică starea de spirit". În oraşe, existau terenuri de joc pe care, cu ocazia unor evenimente de seamă, se organizau meciuri între echipe de profesionişti, pentru a amplifica atmosfera sărbătorească. În cronici au fost reţinute numele unor „stele" ale acestui joc, adulate de public.

Acesta este momentul când măiestria confecţionării mingii de joc a atins culmea. Pe baza performanţelor obţinute în timpul dinastiei Tang, tehnica de realizare a devenit mai complexă. Mingea se confecţiona din îmbinarea, cu mare măiestrie, a 10-12 fâşii din piele de vită, iar băşica de animal se umfla cu o pompă de aer. Se cerea ca aceasta „să fie perfect rotundă" şi să cântărească 12 liang, adică 600 de grame.

Având la dispoziţie o minge mai uşoară, sportul a evoluat în spectaculozitate şi spre scăderea treptată a competiţiilor dintre echipe pentru obţinerea unui scor mare în marcarea loviturilor la poartă. Porţile au fost eliminate şi se făceau demonstraţii individuale şi în grup de măiestrie în lovirea mingii cu capul, umărul, şoldul, spatele, pieptul, genunchiul şi ... cu piciorul. La aceste demonstraţii se apreciau arta fiecăruia de a menţine cât mai mult timp balonul în aer, dar şi măiestria de a exprima o idee poetică prin aceste mişcări. Ca, de pildă, „rândunica se întoarce la cuib", „lotus în bătaia vântului", „Buddha ţine perla pe cap", „Buddha de aur învârte moara", „luna dintre omoplaţi" etc.

Tot în această perioadă, odată cu răspândirea acestui sport, au apărut şi organizaţii, ca, de pildă, „Qi yun she", „Yuan she", formate de iubitorii sau jucătorii profesionişti ai jocului cu ju. În cadrul lor se preda tehnica practicării acestui sport, dar se veghea şi la respectarea de către membrii acestor „cluburi" a unor reguli şi norme etico-morale foarte stricte, pentru asigurarea echităţii în desfăşurarea competiţiilor, a probităţii arbitrilor, cărora li s-a cerut să arbitreze corect, în spiritul unor principii, şi „nu după gradul de rudenie şi interese personale". Aceste „cluburi" erau şi organizatoarele campionatelor naţionale anuale. Pasionaţii aveau la dispoziţie şi manuale, din care puteau să-şi însuşească regulile de practicare, ca, de pildă, Regulile ilustrate ale cu ju de Wang Yuncheng şi altele.

După înscăunarea dinastiei Yuan (1271-1368), aria de practicare a cu ju s-a restrâns, ajungând să fie doar distracţia nobilimii, iar primul împărat Zhu Yuanzhang (1368-1399) al dinastiei Ming (1368-1611), constatând efectele negative ale acestuia asupra demnitarilor şi soldaţilor - care, pasionaţi până la uitare de sine de acest joc, îşi neglijau obligaţiile ce le reveneau -, a interzis practicarea lui. Cu ju îşi trăieşte ultimii ani de existenţă în clandestinitate. În a doua jumătate a domniei dinastiei Qing (1644-1911), el dispare din aria preocupărilor iubitorilor de sport. Locul său va fi preluat, treptat-treptat, de fotbalul modern, pentru ca, începând din secolul al XX-lea, acesta să devină un sport iubit al tineretului şi nu numai.