Coregraful ansamblului profesionist „Doina Oltului" din Slatina şi directorul Palatului Copiilor „Adrian Bălan" din Slatina, judeţul Olt, Iliuţă Brăileanu, ne-a mărturisit că a fost impresionat de receptivitatea publicului chinez. "Vreau să vă mărturisesc că în 2010 am avut onoarea cu căluşarii mei să fiu la Shanghai la expoziţia mondială pentru două luni, aşa că pentru mine nu este prima ieşire în China. Actuala trupă de dansatori profesionişti este o trupă recunoscută la nivel naţional, printre cele mai valoroase ansambluri profesioniste din România şi am prezentat numai dansuri bărbăteşti – Dansul bărbătesc din Oltenia, Fecioresul din toată zona Transilvaniei şi, bineînţeles, am încheiat cu inegalabilul Căluş.

Cum vi s-a părut publicul？

Publicul, să ştiţi, ca şi la experienţa anterioară, extraordinar de receptiv. Acum, vă mărturisesc, că la un moment dat mi-am pus întrebarea oare de ce căluşul nostru, indiferent pe ce meridian suntem, ridică sala în picioare. Cred că are ceva şi malefic şi ceva dumnezeiesc în el. O spun şi ca dansator. Vă mărturisesc că în momentul când dansezi Căluşul te transpui, nu mai eşti în lumea ta, eşti într-o altă lume."

Inegalabilul rapsod Ion Creţeanu ne-a spus că este tare bucuros că au izbutit să aducă la Beijing trei elemente româneşti care se află pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO. „China e un colos al spiritului mondial. E o civilizaţie care se menţine prin ea însăşi. E o imensitate în spatele unui zid, Zidul Chinezesc, care te uimeşte şi cred că ar trebui să vii vreo 100 de ani, în fiecare zi ca s-o înţelegi, să te apropii de China, nu neapărat s-o înţelegi. E bulversant efectiv, iar pentru noi este o onoare să vii, să aduci din ţara ta, pe scena celui mai mare teatru, din capitala celei mai mari ţări din lume, în primul moment e bulversant aşa, zic Doamne, m-ai ales pe mine, ca să ce, chiar aici venind cu partea de individualitate, de originalitate, de profunzime a culturii noastre, reuşim să ne facem şi noi locul nostru în contextul ăsta al civilizaţiei universale. Sunt tare bucuros că am izbutit să aducem la Beijing trei elemente care se află pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO – Doina românească pe care am interpretat-o eu astăzi şi-o voi interpreta în continuare, Căluşul pe care băieţii l-au jucat astăzi la cel ami înalt nivel posibil şi Dansul fecioresc din Ardeal. Sunt cele trei elemente care se află pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO. Sunt, dacă vreţi, vârfuri de lance cu care putem pătrunde oriunde în lume. Sunt esenţe ale culturii noastre, ale civilizaţiei noastre, sunt bucurii ale spiritului nostru în mişcare. Eu sunt managerul general al ansamblului profesionist Doina Oltului de la Slatina. Biroul meu este deasupra sălii unde căluşarii repetă şi, de fiecare dată, descopăr ceva şi, mai degrabă, mă descopăr pe mine prin acest joc, prin acest tratament care e magie, este rit, este un prilej de vindecare şi cred că e mai mult decât pot spune cuvintele noastre. Copil fiind am văzut pe uliţele satelor trupe de căluşari întâlnindu-se. Există o cutumă la căluşari. Dacă se întâlnesc două trupe de căluşari se dansează până la epuizare. Aşa se câştigă disputa între ele. Cei care cad primii, ăia pierd disputa. Şi acum îmi amintesc foarte bine ce onoare era pentru părinţii mei, pentru rudele mele, pentru cunoscuţii mei, să ne prindem la final printre căluşari, să jucăm odată cu ei, să-i atingem. Erau şi sunt consideraţi căluşarii nişte zeităţi la noi, deţinătorii unor forţe supranaturale dacă vreţi. Şi aş vrea să fac o mică paranteză. Insist asupra căluşului, fiindcă este unul dintre cele mai spectaculoase, mai dificile, mai fermecătoare dansuri de pe pământ. Nu o spun pentru că sunt român, o spun specialişti din întreaga lume. Dansul acesta este absolut apanajul bărbaţilor. De ce？Este un prilej de-a se verifica, ei pe ei, bărbaţii, cei care plecau la război, cei care vroiau să realizeze o probă de abstinenţă. Sunt sate la noi în Oltenia unde căluşarii, cu o săptămână înainte, dorm în curtea bisericii. Acesta este un element apărut în creştinism, dar vedeţi, este credinţa dinainte de Hristos într-o forţă supranaturală, în capacitatea lor de-a îndepărta duhurile rele. Acele bătăi de picioare de la final se cheamă tarapana, acel pasaj. Se bate pământul pentru a îndepărta duhurile rele, ielele, sânzâienele, vântoasele, a le îndepărta şi a lăsa pământul să rodească în plenitudinea lui. Este unul din multiplele înţelesuri pe care le are căluşul românesc. Eu trăiesc în preajma lor, mă bucur că am prilejul să umblu cu ei în lume, dar vă rog să mă credeţi, este o trăire cu totul şi cu totul specială, în preajma lor, văzându-i cum joacă, nu e un moft, ei jură în săptămâna dinainte de Rusalii. Sunt secrete pe care nu le ştiu cei dinafara căluşului, pe care ei şi le transmit. Se vede pe faţa lor, v-aş ruga să-i priviţi cu atenţie, cu luare aminte, să vedeţi că intră în transă băieţii ăştia, fapt petrecut doar la căluşi. Se întâmplă ceva şi la celelalte jocuri, însă la căluşi este absolut evident. Mă întreba cineva după turneul de astă-vară din China, câţi români au fost în sală. Zic, foarte puţini. Dar pământul pentru noi toţi locuitorii, împreună cu noi, pământul realizează vase comunicante. Sunt două sau mai multe vase care comunică între ele la partea inferioară. Pământul ăsta ne suportă pe toţi şi noi comunicăm, cei din România, din Venezuela, din Peru, din Alaska, din China, comunicăm prin acest pământ. De aia au reacţionat oamenii cum i-aţi văzut în sală. De aia vom veni şi vom cânta şi vom juca la Peking. Pentru că pământul ne rabdă şi el are grijă să comunicăm noi între noi. Chiar dacă, uneori, eforturile lui de-a ne suporta sunt foarte mari, dar ne suportă."