Interviu cu profesorul Petru Apachiţei, lector la Catedra de limba română a Universităţii de Studii Străine din Beijing

Domnule profesor Petru Apachiţei, aţi început al 5-lea an de muncă la Catedra de limba română a Centrului pentru Limbi şi Culturi Europene din cadrul Universităţii de Studii Străine din Beijing. Privind astăzi în urmă, cum aţi descrie toată această perioadă？

Bună ziua, doamna Felicia Gherman şi bun găsit tuturor ascultătorilor postului de Radio China Internaţional, colegilor dvs. din redacţie, românilor rezidenţi în Beijing şi, de ce nu, românilor de acasă, care poate ne ascultă în acest moment. Cei patru ani de activitate aici, la Universitatea de Studii Străine din Beijing, reprezintă o experienţă care m-a îmbogăţit pot spune şi continuă să îmi aducă satisfacţii. Am cunoscut şi interacţionat în mediul profesional şi în contexte informale, de asemenea, cu oameni frumoşi, am cunoscut o ţară şi o cultură milenare, despre care nu ştiam mare lucru când am venit aici, am făcut o mică schimbare de macaz ca să zic aşa în ceea ce făceam până la venirea mea aici şi a fost o schimbare binevenită. Am învăţat să trăiesc într-o ţară a cărei limbă, cutume şi credinţe nu le cunoşteam, şi asta cred că m-a întărit. Îmi amintesc acum de una dintre cele mai cunoscute definiţii date inteligenţei şi anume inteligenţa este capacitatea de adaptare la condiţii cu totul noi. Mărturisesc că au fost şi momente de îndoială şi mă refer aici la momentul în care am aflat rezultatul concursului de selecţie organizat de Institutul Limbii Române din Bucureşti – căci am concurat pentru acest pot 3 profesori români, şi atunci m-am bucurat, dar în acelaşi timp am avut un oarecare sentiment de teamă, căci nu aveam la acel moment toate datele misiunii pe care mi-o asumam. Dar acum, după mai mult de 4 ani aici, pot spune că am făcut o alegere înţeleaptă.

Cum este să predaţi limba română studenţilor chinezi la ei acasă, comparativ cu modul de a le preda limba română nativilor?

Da, întrebarea dvs. sugerează răspunsul şi anume, da, există, diferenţe. Timp de 21 de ani am predat limba română nativilor şi, mai mult, am deţinut timp de 7 ani diferite funcţii de conducere. Am fost director de şcoală generală, am fost inspector de limba română într-unul dintre cele mai mari judeţe ale României, este vorba despre Iaşi. Bineînţeles că, în tot acest timp am menţinut contactul cu catedra, cu activitatea de predare, având câte jumătate de normă în fiecare an, pe lângă cea managerială. Desigur că, există diferenţe între modul de predare nativilor şi studenţilor străini pentru că nativii stăpânesc vocabularul de bază, profesorului revenindu-i sarcina de a lămuri doar sensul unor arhaisme, regionalisme sau neologisme. În plus, în cadrul orelor de predare elevilor români se insistă pe explicarea mecanismelor gramaticale şi ei studiază gramatica încă din clasele primare şi o studiază până la sfârşitul gimnaziului, iar clasele de filologie până la sfârşitul liceului. De asemenea, în România, profesorul de limba română predă şi literatura română, pe parcursul celor 12 ani de şcoală şi vorbim aici doar de nivelul preuniversitar. În cazul studenţilor străini, având în vedere perioada scurtă de timp, de 4 ani, se impune abordarea unor strategii mai mult intuitive în formarea deprinderilor de comunicare în limba străină. Se explică regulile gramaticale, dar numai acolo unde este absolut necesar, însă nu facem analize gramaticale, căci timpul scurt nu permite acest lucru. În plus, e în sarcina profesorului de limba străină, a lectorului nativ, în special, să îi iniţieze pe studenţi în cultura şi civilizaţia ţării respective. Şi aici mă ajută experienţa mea de 7 ani ca învăţător, aşa încât studenţii mei chinezi dansează şi cântă româneşte acum. Şi aş vrea, acum, să îmi exprim o bucurie recentă. Tocmai au avut un spectacol la nivel de universitate şi studenţii de la secţia română s-au clasat pe locul al doilea din peste 20 de grupe. A fost un spectacol pe tema Noului Drum al Mătăsii, aşadar The New Silk Road, şi locul întâi a fost ocupat de secţia de spaniolă. Iar la secţia de spaniolă, având în vedere că este o limbă de mare circulaţie, sunt mai mult de 100 de studenţi, pe când la secţia de română sunt doar 23. Aşadar, e mult mai uşor să găseşti studenţi talentaţi printre 100 şi mai greu să găseşti printre 23. Dar studenţii de la secţia română s-au manifestat artistic să zic aşa într-un mod exemplar şi am colaborat frumos. Mi-au făcut şi surpriza să mă invite pe scenă şi să dansez cu ei „Periniţa"noastră tradiţională şi spectacolul lor a fost foarte apreciat, iar rezultatul a fost pe măsura eforturilor lor. Am fost mândru de ei.