Cine ar putea avea de câştigat, în urma unei decizii de această natură?

Pornind de la ceea ce se discută astăzi la Parlamentul European, sunt trei căi avute în vedere.

O cale este cea a recunoaşterii automate. În contextul politic actual din Europa, criza, avansul extremei drepte, a populismului, şi a crizei de ansamblu a Uniunii Europene, crizei instituţionale, criza dintre state membre, criza refugiaţilor, criza de securitate, este greu de imaginat că soluţia automaticităţii, cum se numeşte ea, recunoaşterea automată, va fi aplicată de către Parlamentul European. Repet, acolo este locul problemei.

A doua variantă este nerecunoaşterea, urmată de o posibilă confruntare economică, ipoteză în care una dintre părţi ar merge la Organizaţia Mondială a Comerţului, la arbitrajul OMC, cu o perspectivă de doi-trei ani de zile, dar în interiorul căreia este de aşteptat să se aibă în vedere introducerea de sancţiuni de către ambele părţi sau de către una dintre cele două părţi şi contramăsuri din partea celeilalte. O tensiune economică, un război economic ar fi absolut dezastruos, mai întâi de toate din perspectivă europeană. Pentru că Europa în mod strategic are nevoie de parteneriatul cu China în ansamblu, are nevoie de prezenţa economică a Chinei în mod special şi inclusiv de prezenţa Chinei în punerea în aplicare a acestui proiect grandios, noul Drum al Mătăsii, sau participarea Chinei la pachetul de investiţii strategice Junker. Deci, această variantă a confruntării ar fi extrem de periculoasă şi nu cred că este nimeni responsabil şi cu mintea întreagă care să se gândească la o asemenea confruntare, mai ales între politicienii europeni cu care am discutat, chiar dacă au vederi mai radicale, mai musculoase, sunt conştienţi de riscul confruntării.

A treia ipoteză ar fi o soluţie în care Uniunea Europeană să adopte, inclusiv în consultări şi în discuţii cu China, un pachet de modernizare a instrumentelor de apărare comercială, valabile însă pentru toate statele, nu doar pentru China, pentru că ar fi incorect şi greu de justificat politic doar în cazul Chinei. Pe de altă parte, aceste instrumente ar trebui să îndeplinească două exigenţe: să fie organizate în timp, respectiv adoptate inclusiv de Parlament până la sfârşitul lunii noiembrie, pentru a fi apoi validate şi publicate oficial, pentru ca la 12 decembrie să opereze, şi să fie pe baza prevederilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, pentru că altfel China ar putea să riposteze atacând aceste măsuri la tribunalul de arbitraj al OMC.

Iată, deci, trei ipoeze de lucru însă cred că inteligenţa şi interesul întâi de toate al Uniunii Europene va impune găsirea unei soluţii lucide şi flexibile, şi mă gândesc sincer atât la vizita, în iunie, a cancelarului Merkel la Beijing, cât şi la Summitul Europa-China din iunie, care în mod cert va avea pe agenda sa statutul de economie de piaţă şi negocierile foarte complexe şi importante pentru ambele părţi privind acordul de investiţii bilaterale. Ori, pe baza acestei platforme ar putea să existe un deznodământ pozitiv care să excludă riscul confruntării economice care nu ar avea niciun câştigător.

Media chineze, preluând declaraţii oficiale ale guvernului de la Beijing vorbesc de o posibilitate sau lasă să se înţeleagă posibilitatea în care China va aborda acest subiect direct cu fiecare ţară membră a Uniunii Europene, considerată în foarte multe puncte de vedere o organizaţie surogat, care substituie dreptul fiecărei ţări membre de a decide dacă acordă sau nu statutul de economie de piaţă Chinei.

Nu am nicio rezervă că se va întâmpla acest lucru şi cred că, de asemenea, Bruxellesul şi decidenţii de la Bruxelles sunt conştienţi de faptul că, până la urmă, China va uza de toate mijloacele pe care le are la dispoziţie.

În acest context, extrem de complex şi de dificil de luat în detaliu în cadrul discuţiei noastre, care a fost atmosfera, ce a fost diferit faţă de reuniunile din trecut ale forumului politic la nivel înalt China-UE desfăşurat în acest zile?

Au fost momente de o anume nervozitate legate de acest lucru şi în egală măsură au fost exprimate, de voci extrem de competente şi extrem de calificate, speranţe că o soluţie agreată în comun şi care ţine de interesele fiecăreia dintre părţi, va fi avută în vedere pentru că, repet, orice soluţie ar adopta Comisia Europeană, în momentul de faţă există fricţiuni între state membre în Consiliu care ar dori să prefere automaticitatea, şi care în mod cert se vor opune neacordării indiferent în ce condiţii a statutului de economie de piaţă Chinei. Pe de altă parte, există poziţii în interiorul Parlamentului European care sunt foarte critice la adresa Chinei, nu totdeauna cu argumente, există şi un val de radicalism, de populism în Europa care îşi găseşte expresie în Parlamentul European. Însă, repet, cred că o soluţie negociată este preferată de ambele părţi şi îndrăznesc să spun că, până la urmă, summitul din iunie ne va semnaliza cu mai mare claritate direcţia pe care vom merge.