Interviu cu violonistul român, Alexandru Tomescu

Alexandru Tomescu îţi spun bine ai venit la Beijing şi îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să avem acest dialog, care va face ca emisiunile redacţiei în limba română de la Radio China Internaţional să sune şi mai frumos. Cu ce ocazie, de această dată, în China?

Este o ocazie foarte specială. Anul acesta, Institutul Cultural Român a decis că a venit momentul să deschidă acest avanpost aici în Asia şi mă bucur foarte mult că au ales exact Beijingul. Este, după părerea mea, cea mai fericită, cea mai potrivită alegere şi, de asemenea, am fost foarte onorat că m-au ales pe mine să fiu primul muzician care ţine un concert aici pentru Institutul Cultural Român. Eu am mai cântat de numeroase ori în China, fie la Shanghai cu Orchestra Naţională Radio în turneu, fie la Xiamen şi chiar lucrări foarte pretenţioase. Adică Concertul nr. 2 de Bartok, care nu se cântă în fiecare zi nici chiar în România.

În timpul documentării mele pentru acest dialog, am descoperit că pe lângă pasiunea pentru muzică, o altă pasiune a ta de mai mulţi ani este Asia. Ai învăţat singur limba coreeană şi apoi ai început să studiezi limba chineză. Cum s-a născut fascinaţia ta pentru cultura chineză şi cum merge studiul limbii chineze?

Mulţi prieteni, atunci când mă văd zâmbind aşa, zic că eu sunt chinez de-a dreptul. Cine ştie ce gene or fi în codul meu ADN. În orice caz, eu m-am simţit şi mă simt întotdeauna foarte bine, foarte în largul meu aici în Asia şi am fost mereu fascinat nu doar de limbile asiatice, ci şi de cultura asiatică. Chiar aveam de gând, la un moment dat, să deschid un centru cultural dedicat Asiei, la Bucureşti. Sigur, am citit foarte mult şi din Mircea Eliade, el avea la rândul lui o relaţie cu totul specială cu Asia şi atunci când îţi propui să cunoşti un popor nu doar la nivelul limbii, ci când începi să citeşti puţin şi despre istoria lui, când începi să citeşti puţin şi literatura, când urmăreşti filmele, dintr-o dată îţi dai seama că lucrurile care ne apropie şi lucrurile care ne unesc sunt mult mai numeroase decât cele care ne despart. Şi cunoscând mai bine ceea ce se întâmplă aici, în această zonă a planetei, dintr-o dată începi să înţelegi lucrurile în nuanţele lor. Pentru multă lume, în România, Asia înseamnă aşa, la modul general, China, dar sunt o mulţime de culturi foarte diferite, foarte contrastante, o mulţime de limbi foarte diferite la rândul lor. La început, înainte să învăţ limba coreeană, într-adevăr, şi mie îmi sunau toate la fel. Dar atunci când ai câteva noţiuni, dintr-o dată altfel, altfel percepi toate aceste lucruri. Mă rog, limba coreeană am învăţat-o dintr-o necesitate. E foarte frustrant să fii în Asia şi să nu poţi comunica cu nimeni, să nu poţi citi nimic, să nu te poţi face înţeles. Şi eu nu aveam acest proiect în minte. Pur şi simplu am cumpărat un ghid de conversaţie. Ghidul, la ultima pagină avea alfabetul coreean şi, mă rog, limba coreeană este foarte uşor de învăţat faţă de limba chineză, a fost relativ uşor. Însă odată ce am atins un nivel satisfăcător, aşa, pentru un amator am abordat un proiect mult mai ambiţios. Sigur, iniţial, vroiam să învăţ limba chineză cantoneză, dar în România e mai uşor să găseşti profesori de limba chineză mandarină. Şi de fiecare dată când petrec mai mult de două sau trei săptămâni legate acasă îmi propun, mă apuc iarăşi serios să învăţ limba chineză, să reuşesc şi eu să mă exprim. Dar viaţa mea profesională fiind foarte încărcată, având foarte multe concerte, de fiecare dată trebuie să întrerup cursurile şi lucrul acesta deocamdată este un impediment. Dar pot să vă spun că, în linii mari, dacă am un carneţel la mine şi, mă rog, ştiu vreo 20-30 de caractere chinezeşti, eu cred că pot să mă descurc de bine de rău. Chiar m-am descurcat. Am călătorit cu trenul, am cumpărat bilete de tren, am comunicat cu oameni care nu vorbeau nimic altceva decât limba chineză. Şi scrisul este salvator.