Piesa de teatru "Funcţionarul Destinului"de Horia Gârbea, inclusă în repertoriul Teatrului Nottara din Bucureşti, a fost prezentată publicului chinez în cadrul manifestărilor organizate de Institutul Cultural Român din Beijing cu ocazia prezenţei României, în premieră, la Târgul Internaţional de Carte din Beijing, din acest an. Scriitorul român a făcut parte din delegaţia României la eveniment. La o seară de teatru românesc, care a avut loc la Centrul Cultural al Districtului Chongwen din Beijing, el a vorbit publicului chinez despre dramaturgia românească de astăzi şi a prezentat piesa sa „Funcţionarul Destinului". "Sunt foarte bucuros că evenimentul acesta are loc, aici, la Beijing , aproape imediat după inaugurarea unui centru cultural, care este un pas extrem de important în relaţiile culturale dintre China şi România. Mă bucur că am ocazia să fiu, eu, aici, cu piesa mea, Funcţionarul Destinului, pe care o veţi vedea şi mulţumesc pentru asta foarte mult Institutului Cultural Român, preşedintelui său domnul Radu Boroianu, care el însuşi este regizor de teatru şi celor care au făcut posibilă această prezenţă şi în contextul Târgului de Carte de la Peking din acest an, în speţă domnului director aici de faţă, domnul Bogdan Popescu, directorul Centrului Naţional al Cărţii care a organizat standul nostru şi excelenţei sale domnului Constantin Lupeanu, directorul Centrului Cultural Român Beijing. Mulţumesc, de asemenea, echipei minunate care este în jurul domnului director Lupeanu şi îl ajută şi ne ajută şi face posibilă această întâlnire a noastră. Nu, în ultimul rând, ci poate chiar în primul rând, trebuie să vă mulţumesc dvs. tuturor celor care sunteţi aici prezenţi, în calitatea dvs. de spectatori. Literatura nu poate exista fără public. Teatrul nu poate exista fără public. Actorii, singuri pe scenă, nu pot face nimic, dacă nu au din partea cealaltă, ochii care îi privesc şi poate şi aplauzele pe care le primesc la sfârşit."

În prelegerea sa, Horea Gârbea a vorbit, mai întâi, spectatorilor chinezi despre tendinţele principale din literatura română contemporană, concentrându-se în special asupra dramaturgiei."E vorba aşadar de literatura română de astăzi, de dramaturgia română, literatură română care are, în momentul de faţă, o imensă diversitate, provenită din o grămadă de autori, o grămadă de cărţi apărute la foarte multe edituri şi în foarte multe reviste. Numeric, literatura română este foarte bogată. Nu înseamnă, însă, că neapărat această explozie numerică în ultimii 25 de ani, a fost urmată şi de o creştere valorică, nu în mod necesar numărul mare de autori şi de opere nu garantează, desigur, valoarea lor. Putem, totuşi, să vorbim despre o literatură destul de bogată şi de diversă, din care nici creaţiile valoroase nu lipsesc, indiferent de genul lor. Apar multe reviste acum şi pe Internet, sunt grupuri de scriitori români aflaţi în afara graniţelor ţării care îşi au propriile lor reviste şi propriile lor opţiuni şi promovează anumite valori literare, iar în acest context nu prea putem vorbi de curente estetice unitare în literatura română contemporană, însă se detaşează anumite valori. Multe dintre aceste cărţi au fost şi traduse în străinătate, unele dintre ele sperăm că vor fi traduse în viitor şi în China şi în limba chineză. Există un program derulat prin Centrul Naţional al Cărţii din ICR, care exact cu asta se ocupă, cu promovarea literaturii române în străinătate. Şi explozia de care vorbeam are rolul benefic de a încuraja foarte multă lume să se ocupe de literatură. Partea mai slabă este legată de difuzarea acestor cărţi, reviste, opere, în general, pentru că sistemele de difuzare în acest moment sunt relativ deficitare în România, pentru a nu mai vorbi de operele scrise în afara ţării în limba română, care circulă greu în interiorul ţării sau între comunităţi, comunităţi româneşti din ţări diferite. În ceea ce priveşte dramaturgia, în dramaturgie se manifestă acum în teatre, mai multe generaţii de autori. Teatrele au început, în urmă cu 25 de ani, prin a avea o anumită lipsă de încredere în dramaturgia românească. Foarte multă vreme şi tendinţa merge până în zilele noastre, au fost traduse multe opere date de dramaturgi străini clasici şi contemporani. S-au mai rejucat unele piese clasice româneşti, dar dramaturgia clasică contemporană nu s-a bucurat de atenţia foarte mare a regizorilor şi a teatrelor. Lucrul acesta se simte încă şi astăzi. Dramaturgii sunt, în general, nemulţumiţi de felul în care operele lor ajung pe scenă. Iar când ajung sunt uşor defavorizate faţă de operele clasicilor literaturii universale, Shakespeare, Ibsen, etc şi chiar faţă de autori contemporani din alte ţări. În acest moment, după 25 de ani de la această schimbare a paradigmei în literatura română, totuşi, există autori români jucaţi. Cel mai jucat dintre ei este Matei Vişniec, un român care trăieşte la Paris şi care a fost, şi din această cauză mai bine difuzat şi în afara ţării, dar paradoxal chiar şi în ţară, având prestigiul celui care vine din exterior şi, bineînţeles, şi valoarea lui intrinsecă. El fiind practic, în acest moment, considerat cel mai bun produs al dramaturgiei româneşti contemporane. Alături de el, însă, sunt şi mulţi alţii. Unii dintre ei, de asemenea, au revenit din străinătate pe scenele româneşti după ce părăsiseră ţara mai demult, dar aceştia nu au un succes comparabil cu al lui Matei Vişniec în România. În prezent, atât teatrele organizate de autorităţile municipale şi de stat, de Ministerul Culturii în speţă, cât şi teatrele independente, unele dintre ele, se întorc totuşi către textul românesc, către piesa contemporană mai ales de actualitate. Deci, curentul acela care avea piese esopice, piese metaforice, lasă loc în general unei abordări mai directe, mai apropiate de problemele concrete ale oamenilor care trăiesc în zilele noastre."

1 2 3 4