"Toţi ne-am întors în copilărie, la poveştile pe care ni le-au spus părinţii, pentru că noi ştiam despre părinţii noştri că au fost prieteni, că au stat împreună, că au muncit împreună şi au suferit împreună şi s-au ajutat unul pe altul aşa cum se ajută oamenii în război, în situaţii grele", povesteşte Tania Iancu.

"Fiecare ştia câte o bucăţică de istorie pe care acum le punem cap la cap, mai ales că o parte din noi am fost la arhivele din Guiang. Împreună cu fiul doctorului Mamlock am cercetat documente, am fotografiat documente, chiar dacă sunt în limba chineză. Am găsit telegrame trimise de prinţii noştri, rapoarte cu ce au făcut în timpul războiului. Sunt registre unde sunt adunate telegrame, chitanţe cu salariile pe care le primeau, tot felul de documente foarte interesante".

Având în mână volumul dedicat tatălui său, Tania Iancu trăieşte cu emoţie fiecare amintire, fiecare dintre poveştile aflate de la medicul Iancu, iar dorinţa de a reveni în China pentru a afla şi mai mult despre cele întâmplate în timpul războiului, s-a împlinit. Ştia că la fel ca şi tătăl său, nici alţi medici care au activat în China nu doreau să vorbească despre momentele dificile, tragice uneori.

"De câte ori venea vorba de perioada în care au fost în China ne povesteau numai lucrurile amuzante sau lucrurile deosebite şi bineînţeles că toţi am vrut să ştim mai mult. Au fost multe momente grele … Cred că cel mai greu pentru tatăl meu a fost atunci când s-a îmbolnăvit de febră recurentă fiind singurul medic în acea unitate militară. Doar pentru că a avut o echipă medicală pe care tot el a pregătit-o, acea echipă l-a salvat. Nu numai prin ceea ce a făcut pentru el, dar şi prin faptul că au reuşit să-l aducă pe doctorul Baer, dintr-o altă unitate care era cea mai apropiată de unitatea lui, la câteva zile distanţă de mers pe jos. Pentru că în perioada aceea nu existau comunicaţii. Împreună, l-au salvat. Alţii nu au avut norocul acesta. De exemplu, doamna Gisela Kransdorf, care a fost prima soţie a doctorului Clejan, nu a mai putut fi salvată de aceeaşi boală care era în perioada aceea epidemică, tifos exantematic, da care cu greu puteai să scapi".

În efortul Chinei de a păstra vie memoria trecutului, cu precădere perioada de după 1931 când Japonia a invadat provinciile din Nord-Est, esta cuprinsă şi prezenţa echipei internaţionale de medici care au venit voluntar pe frontul chinez. În amintirea lor, la Guyang a fost dezvelit un monument în care a fost inscripţionat numele celor 21 de medici din întreaga lume care şi-au riscat viaţa în scop umanitar. Recunoaşterea pe care China o dă acestor medici, pentru Tania Iancu este de multă vreme o lecţie …

"Oricât de greu ar fi, şi chiar dacă ţi se pare că munca ta este fără rost, până la urmă va fi apreciată dacă eşti onest şi poţi să ajuţi. Tatăl meu, niciun moment, nu s-a gândit că cineva va aprecia munca lui. Nu pentru asta s-a dus în China. Dar azi, faptul că văd cu ochii mei că cu cât trece timpul este mai apreciat, îmi dă încrederea că aşa trebuie să continui şi eu. Fiecare lucru onest pe care îl faci va fi apreciat şi cred că dacă adunăm toate aceste amintiri şi le facem cunoscute, poate că tineretul care va veni va înţelege că nu a fost fără rost".