Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China creşte bugetul apărării şi întăreşte legile securităţii naţionale
2015-03-05 16:39:29 cri-1

China va creşte bugetul apărării cu aproximativ 10%, în acest an, comparativ cu 12,2% în 2014. China a stabilit, de mai mulţi ani, o creştere de două cifre a bugetului apărării, o rată de aproximativ 10% prevăzută pentru acest an fiind cea mai mică din ultimii cinci ani. Fu Ying, purtătorul de cuvânt al celei de a treia sesiuni a celui de-al 12-lea Congres Naţional al Poporului aflat în desfăşurare în aceste zile, a declarat ca o ţară mare aşa cum este China are nevoie de o armată care să poată garanta securitatea naţională.

"Pentru a spune adevărul, există încă un decalaj între forţele armate chineze şi cele străine în ceea ce priveşte echipamentele militare", a arătat Fu. Acesta a subliniat că armata chineză are nevoie de mai mult timp şi de susţinere financiară pentru modernizarea sistemului de apărare naţională şi a armatei.

"A rămâne în urmă ar însemna să fim vulnerabil la atacuri. Aceasta este o lecţie pe care am învăţat-o din istorie", a spus Fu Ying, adăugând că politica de apărare a Chinei este de natură defensivă. (Xinhua)

O altă temă importantă a lucrărilor Congresului Naţional al Poporului vizează prezentarea unor legi care să asigure construirea unui sistem juridic naţional de securitate, în condiţiile în care, pe fondul globalizării, China se confruntă cu probleme complexe de securitate naţională, la fel ca multe alte ţări.

Fu Ying a arătat că având la bază legea naţională de securitate, noul proiect se află în etapa primei lecturi, alături de viitoarea lege care va reglementa organizaţiile neguvernamentale străine care activează în China.

Potrivit oficialului, în China activează peste 6.000 de ONG-uri străine, care au adus tehnologie, capital şi experienţă, contribuind la dezvoltarea ţării în ultimele decenii.

Prin intermediul viitoarei legislaţii, ONG-urile, în cadrul activităţilor pe care le vor derula, vor trebui să respecte legile chineze în concordanţă cu interesele legitime ale oamenilor. Pe de altă parte, Fu Ying a arătat că este nevoie de o reglementare eficientă pentru apărarea securităţii naţionale şi menţinerea stabilităţii sociale.

În acest contex, tema securităţii naţionale a fost inclusă pe agenda liderilor chinezi, Comitetul Central al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez avertizând că ţara se confruntă cu riscuri de securitate fără precedent, motiv pentru care ar trebui să fie menţinută alerta ridicată.

Proiectul legii securităţii naţionale din China va înlocui legea intrată în vigoare în anul 1993, fiind redenumită "Legea Contraspionajului", în conformitate cu conţinutul său. (Xinhua)

În aceeaşi linie a asigurării securităţii şi protecţiei, China s-a angajat să construiască o reţea globală de cooperare anti-corupţie, autorităţile fiind preocupate să construiască o legislaţiei care să vizeze cooperarea judiciară internaţională penală. În condiţiile în care China a aderat la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, s-a angajat să dezvolte cooperarea la nivel mondial în cadrul APEC şi G20.

Mai mult, China este preocupată să îmbunătăţească propria lege pentru a spijini autorităţile penale internaţională. "Ideea principală este de a face uz pe deplin de mecanismul internaţional şi de dreptul internaţional, pentru a asigura fugarii corupţi că se vor confruntă cu justiţia, indiferent unde se află", a declarat Fu Ying. (Xinhua)

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China