La ce concluzii au ajuns specialiştii care au participat la primul Forum Internaţional despre modernizare, organizat la Beijing?

Sunt câteva concluzii extrem de interesante. Primele au fost cele de natură organizatorică. Se va constitui o asociaţie, o formulă, o societate de studiu dedicată modernizării şi acest lucru este important pentru că această asociaţie internaţională va promova o revistă, Jurnal al studiilor dedicate modernizărilor, care va fi o revistă open exit. S-a hotărât, de asemenea, convocarea unui al doilea forum dedicat modernizării, urmează să stabilim locul de desfăşurare şi au fost formulate opt concluzii, opt la număr, extrem de interesante legate de maniera în care se poate avansa pe această cale propusă într-o anumită formulă de partenerii şi colegii chinezi, de profesorul Chuanqi He, al cărui nume l-am mai pomenit. Una din concluziile importante este aceea că modernizarea este proteiformă. O altă concluzie este aceea că modernizarea este un drept pentru fiecare ţară, pentru fiecare societate. O altă concluzie importantă este aceea că modernizarea nu trebuie să ne pună în dilema - omul sau natura, ci să ne propună formula omul şi natura. O altă concluzie importantă este aceea că procesele modernizării aşa cum se desfăşoară ele astăzi în diverse colţuri ale lumii nu trebuie să fie doar consumatoare de resurse, de materii prime, să ducă la schimbări la nivel global din punct de vedere climateric, modernizarea actuală trebuie să fie una care să asigure dezvoltare durabilă, sustainable development este un concept născut de multă vreme, dar pe care această a doua etapă a modernizării şi-l propune. O altă concluzie a fost aceea că modernizarea trebuie privită în toate aspectele sale, că ea nu poate fi redusă doar la aspectul social şi economic şi acest lucru este foarte important, chiar dacă unii colegi economişti sau sociologi poate se vor supăra pentru această afirmaţie, modernizarea trebuie privită în toată complexitatea sa şi în acest sens modernizarea s-a născut ca un nou câmp de studiu pentru afirmarea unui tip de raţiune care ţine de perioada modernă ca atare şi anume un câmp în care să fie formulate legi, să fie observate regularităţi, un câmp care să aibă capacitatea să explice, să descrie, să prescrie, dar să şi aibă predictibilitate. Ori toate aceste lucruri s-au dovedit a fi posibile într-o abordare care, repet, este una interdisciplinară, este deschisă acestui nou tip de societate, societatea bazată pe cunoaştere.

Procesul de modernizare a schimbat vieţile oamenilor în multe aspecte. Care este destinul omului modern, a omului modernizat?

E foarte greu de răspuns la o asemenea întrebare. Ne-ar trebui zile întregi, poate, şi este apanajul colegilor noştri filosofi să formuleze un răspuns la ce înseamnă omul modernizat. Eu mi-aş dori un om modern, fără îndoială, dar nu modernizat. Din această perspectivă cred că, iată, modul în care percepem realitatea care se naşte în diverse societăţi, modul în care inter-relaţionăm în societate, modul în care apar noi forme de aglutinare socială, modul în care informaţia este transmisă astăzi în lume, modul în care accesăm realităţile acestei lumi ţin de această condiţie a omului modern, condiţie care este şi tragică, nu doar optimistă. Eu obişnuiesc să glumesc spunând că, întotdeauna, optimiştii sunt pesimiştii bine informaţi. Ori din această perspectivă este important să păstrăm ceea ce ne defineşte, ceea ce ne leagă, ceea ce ne crează identitate. Omul modern nu este un om rupt de rădăcinile sale, omul modern nu este neapărat un om rupt de tradiţii, e un om care valorizează tradiţia creator, într-un acord coerent cu realitatea care o înconjoară, pentru că orice dimensiune cromotopică am aborda, fără îndoială, puţini dintre reprezentanţii speciei noastre sunt capabili să-şi depăşească contemporanii, să-şi depăşească condiţia şi de regulă avem un nume pentru ei, îi numim genii. Normalitatea fiind definită statistic trebuie să ajungem la concluzia că omul modern devine statistic relevant în întreaga lume şi în societăţi din cele mai diverse, fie de pe continentul negru, fie de aici din Extremul Orient din care vorbim, fie din spaţiul european căreia noi îi aparţinem. Valorile şi tradiţiile pe care le are omul modern sunt diferite. Omul modern trăieşte în istorie, omul medieval a trăit mai mult în escaton. Asta nu înseamnă că omul modern trebuie să fie lipsit de dimensiunea sa spirituală, de un cod moral, de un mod de a valoriza existenţa şi pe semenii săi care să-l pună în acord cu sine şi, fără îndoială, cu comunitatea din care face parte. Ori din această perspectivă, omul modern nu este un robot aşa cum ar fi omul modernizat, nu este personajul pe care Charlie Chaplin îl juca în Timpuri noi, nu este un om condus doar de raţiune, afectul, gândirea magică nu au dispărut din realitatea noastră, noi înşine suntem un produs mixt al tradiţiei, dar deopotrivă al modernităţii. Modernizarea ne oferă instrumentele, rămâne la latitudinea omului să se definească ca fiind modern în raport cu valorile şi principiile pe care le cultivă.

Aţi mai fost în China în anul 1986. Suntem în 2013. Cum vi se pare că a aplicat marele stat asiatic conceptul de modernizare în aceşti ani?

Într-un mod extrem de pragmatic, mult mai pragmatic decât cineva s-ar fi aşteptat. Pentru că China s-a transformat radical, pentru mine a fost o revelaţie modul în care Beijingul, capitala Chinei s-a transformat. Mi-a fost foarte greu să recunosc ceva în afară de Piaţa Tianmen, de marile repere culturale şi istorice, Oraşul Interzis, Palatul de Vară, Templul Paradisului. Lucrurile s-au schimbat. Hutongurile, cartierele tradiţionale parcă au dispărut, clădirile foarte înalte, metroul, mijloacele de comunicare moderne, oamenii de pe stradă, modul în care sunt îmbrăcaţi, modul în care reacţionează s-a schimbat radical. E vorba practic de o altă Chină, o Chină nouă, o Chină modernă, o Chină care, iată, a devenit a doua economie a lumii, o Chină a cărei voce va fi, sunt convins, din ce în ce mai importantă în mediul internaţional. Din această perspectivă mă bucur să spun că relaţiile tradiţionale de prietenie dintre România şi China sper să continue şi, mai mult decât atât, sper ca schimburile noastre fie ele economice, fie culturale, fie ştiinţifice, la care eu sunt parte implicată în mod direct, să continue spre beneficiul ambelor naţiuni, spre bunăstarea şi fericirea ambelor popoare. Dincolo de limbajul acesta care poate părea unora unul festivist, există o mare realitate, aceea că exemplul chinez în ceea ce priveşte modernizarea este unul care trebuie studiat, nu spun că trebuie neapărat urmat de o societate, cum este de exemplu societatea românească, care este ancorată în realităţile Uniunii Europene, care are propriile valori, propriile direcţii. Spun însă că, fără îndoială, pentru marele şi numerosul popor chinez proiectul acesta modernizator a fost unul extrem de important şi conducerea politică a Chinei a reuşit să asigure multora dintre cetăţeni un nivel de prosperitate la care în anul 1986 când am fost eu, probabil, mulţi doar visau.

Vă mulţumim frumos domnule profesor şi vă mai aşteptăm la Beijing.

Şi eu vă mulţumesc, cu mare drag.

Felicia Gherman

Radio China Internaţional – redacţia în limba română

16 august 2013