Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
INTERVIU – Republica Moldova doreşte consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor cu R.P. Chineză
2013-08-15 15:20:10 cri-1

Privind scena politică din Republica Moldova, având în vedere schimbările din acest an, se poate spune că Guvernul de la Chişinău a reuşit să readucă dialogul în primplan, extrem de necesar având în vedere agenda internă şi internaţională. Cum vedeţi evoluţia evenimentelor interne în condiţiile în care, în anul 2014, aveţi programate alegeri parlamentare?

Alegerile parlamentare sunt tot timpul o activitate care înviorează scena politică din ţara noastră, dar noi privim acest exerciţiu democratic şi ca pe un examen pentru partidele politice, în cadrul căruia cetăţenii pot da aprecieri pentru activitatea noastră. De aceea, urmează să realizăm într-un ritm puţin mai ridicat mai multe obiective pe care le-am propus la începutul acestei guvernări, dar din cauza tulburărilor politice care au avut loc pe parcurs acum avem mai puţin timp la dispoziţie pentru a realiza careva obiective. De altfel, nu vom fi apreciaţi dacă mergem în alegeri parlamentare fără a realiza nişte lucruri importante despre care am vorbit în electorala precedentă.

Creşterea economică şi perspectiva europeană a Republicii Moldova sunt două dintre temele importante ale actualului Guvern de la Chişinău. Cât de important poate fi rezultatul Summitului Parteneriatului Estic programat în noiembrie la Vilnius, în perspectiva atragerii de investiţii şi a consolidării politice interne?

Republica Moldova este o ţară mică însă situată între două mari civilizaţii, iar integrarea europeană este privită la Chişinău drept o revenire a ţării noastre la valorile sale spirituale tradiţionale şi la normalitate, drept o cale de modernizare a ţării, dar şi asigurarea unei platforme de dezvoltare a ţării noastre pe viitor. Desigur, consolidarea multilaterală a ţării noastre o va face mult mai atractivă pentru potenţialii investitori. În primul rând pentru invnestitorii din ţările prietene. Summitul Parteneriatului Estic din noiembrie, de la Vilnius, nu este acel „rubicon" după cum mulţi în prezintă, ci este doar o etapă în consolidarea relaţiilor noastre contractuale cu Uniunea Europeană. Această etapă vine doar să marcheze evoluţia în sensul obiectivelor noastre şi doleanţelor cetăţenilor noştri.

Domnule ministru Pavel Filip, peste puţine zile, la 27 august, Republica Moldova va marca cea de a 22-a aniversare a Independenţei. În urma experienţei acumulate în aceste zile în China, care sunt aspiraţiile şi gândurile dumneavoastră în preajma acestui eveniment?

Mesajul meu este unul de încredere în viitorul Moldovei, bineînţeles nu foarte îndepărtat. Dacă clasa politică va avea curajul să aplice practici de succes, dar adaptate, ajustate relaţiilor din ţara noastră, avem toate şansele să avansăm. Dacă este să vorbim de experienţa Chinei, asocierea este un efort enorm şi voinţă politică direcţionată spre dezvoltare şi creştere.

Ministerul Tehnologiei şi Informaţiilor pe care îl reprezint are şi un cadou pentru cetăţenii Moldovei, dar mai mult, un act justiţiar faţă de cetăţenii ţării mele. Acum două săptămâni am reuşit să promovăm, în sfârşit, la Guvern decizia de a renunţa complet la paşapoartele fostei Uniuni Sovietice. Pare a fi incredibil, dar, până acum, la 22 de ani de independenţă şi tot atâţia ani de la dispariţia statului sovietic, actele de identitate sovietice mai sunt valabile pe teritoriul Moldovei. 220 de mii de cetăţeni mai utilizează aceste paşapoarte. Guvernele care s-au perindat în aceşti ani au acceptat tacit acestă situaţie, mai mult din conjunctură politică. Acum, guvernarea democratică de la Chişinău a fost unanimă în decizia de a lăsa acest vestigiu al trecutului să îşi ocupe locul în istorie. Apoi, statul perfectează primul buletin de identitate gratis tuturor cetăţenilor, ba chiar mai mult aducem pe piaţă buletinul electronic care va fii actul de identitate şi punte de legătură dintre cetăţean şi stat, bănci şi restul instituţiilor unde se solicită identificare. Avem şansa să schimbăm în bine calea de dezvoltare a Moldovei, iar pentru realizarea acestui deziderat trebuie să examinăm toate modelele şi practicile care şi-au demonstrat eficienţa.

Toate popoarele care au trecut prin experienţe istorice similare cu ale noastre apreciază în mod special sărbătorirea independenţei. Republica Moldova este un stat foarte tânăr, dar a atins de ceva vreme vârsta majoratului şi priveşte cu încredere spre viitor. Desigur, această încredere se bazează şi pe sprijinul ţărilor prietene, iar vizita aceasta mi-a demonstrat că R.P. Chineză este un adevărat prieten şi mă voi reîntoarce în ţara mea cu acest sentiment.

Domnule ministru, vă mulţumim pentru timpul acordat şi pentru amabilitate. La mulţi ani, Republicii Moldova!

Şi eu vă mulţumesc şi privesc cu încredere în viitorul Moldovei, dar şi în viitorul relaţiilor bune dintre Moldova şi R.P. Chineză.

Dan Tomozei, Radio China Internaţional - Secţia română

Beijing, 14.08.2013


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China