Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Restructurarea politică în reforma economică din China
2012-11-08 10:58:06 cri-1

China marchează, în anul celui de-al 18-lea Congres al P.C. Chinez, 20 de ani de la aplicarea sistemul economic de piaţă socialistă, timp în care China a devenit cea de a doua economie a lumii, iar performanţele economice ale ţării şi restructurarea au fost confirmate.

Potrivit cotidianului chinez de limbă engleză China Daily, China a plasat restructurarea politică pe o poziţie importantă în reforma generală şi agenda proprie de dezvoltare politică cu caracteristici chineze. În acest sens, Consiliul de Stat a decis să elimine sau să modifice 314 documente administrative, aprobând noi criterii pentru eliminarea obstacolelor din calea dezvoltării economice şi sociale, dar şi pentru a stopa coruptia. Astfel, în ultimii 10 ani, un număr de 2.497 de acte administrative au fost anulate sau modificate, reprezentând 69,3% din total.

"Restructurarea politică a fost consolidată împreună cu progresele înregistrate în restructurarea economică din China ultimilor 30 de ani, deoarece ţara a aplicat reforma şi deschiderea politică", a declarat Li Junru, important teoretician şi fost vice-preşedinte al şcolii de partid din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist din China. "Procesul include o restructurare politică în cadrul restructurării economice, iar aceasta a fost o caracteristică distinctă a restructurării politice din China", a mai spus Li.

În ultimele trei decenii, China a făcut paşi în reformarea sistemului său politic. Astfel, a fost eliminat de facto mandatul pe viaţă pentru oficialii de top şi a aplicat o succesiune a organelor puterii de stat şi a liderilor. China a extins participarea publicului în afacerile politice, oamenii fiind intens implicaţi în procesul decizional. Totodată, China a admis şi îmbunătăţit cooperarea pluripartită, efectuează consultări politice democratice de supraveghere şi participare la deciziile şi administrarea afacerilor de stat.

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China