Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Strada culturală Liulichang
2012-10-09 19:32:28 cri-1
Strada Liulichang din Beijing este locul unde tradiţia culturală chineză e la ea acasă. Zona este precum o carte deschisă de istorie. Fiecare magazin de piese caligrafice, picturi şi obiecte antice sau fiecare librărie este doar o filă din aceasta. Fiecare are în spate o poveste fascinantă. Unele magazine de pe strada Liulichang au o existenţă de sute de ani. În clădirile în stil arhaic, din cărămidă şi acoperiş de ţiglă, am avut senzaţia că toate obiectele sunt martorii vechii culturi a ţării. Iar o plimbare pe această stradă este, mai presus decât orice, un dialog cu istoria Chinei.

De fapt, în zonă a fost un sat mic numit Haiwang, mi-a povestit unul dintre locuitorii care trăiesc aici de zeci de ani. În timpul dinastiei Yuan, pentru că a început construcţia capitalei, aici a fost construită o fabrică de olane smălţuite. Frumos colorate, aceste produse erau folosite atât la decorarea curţii imperiale, cât şi la construcţia unor temple şi chiar case ale demnitarilor. De aici a primit strada numele. Liulichang în limba chineză înseamnă fabrică de olane smălţuite. Fabrica a funcţionat, aici, între secolele XIII - XVI, apoi a intrat în declin. Iar în secolul al XVII-lea, la începuturile dinastiei Qing, aceasta a fost mutată în partea de vest a oraşului Beijing. Strada poartă, însă, în continuare, acelaşi nume. Autorităţile de atunci au decis să fie organizată, aici, expoziţia de lampioane. În plus, pentru că era aproape de Oraşul Interzis, strada era vizitată de mulţi cărturari care veneau în capitală să susţină examenul de stat. Negustorii au profitat de acest lucru şi au deschis multe librării şi magazine, unde vindeau cărţi, dar şi ustensile pentru scris, picturi, piese caligrafice şi obiecte antice. Astfel, zona Liulichang a căpătat o tot mai mare notorietate şi a devenit, treptat, un renumit centru cultural din Beijing.

1 2 3 4 5
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China