Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Piaţa Panjiayuan
2012-08-27 16:56:33 cri-1

Dorinţa de a avea în cameră o pictură tradiţională chinezească m-a adus în piaţa Panjiayuan. Am vrut să cumpăr o astfel de pictură în mai multe ocazii dar am aflat că aici e locul perfect dacă vrei să faci astfel de achiziţii aşa că m-am documentat să văd cum ajung acolo.Conform indicaţiilor de pe internet, piaţa Panjiayuan e foarte uşor de gasit, la vest de podul cu acelaşi nume şi în partea de sud a celui de-al treilea inel al Beijingului. Pe teren însă, nu mai e aceeaşi socoteală, mai ales daca nu vorbeşti chineza, dar datorită răbdării unor trecători am ajuns însă cu bine în zonă şi a meritat pe deplin, efortul.

Dacă la început mi-am făcut probleme că ploaia îi va face pe comercianţi să stea acasă, ajunsă acolo m-am liniştit. Aş putea spune că ziua înnorată şi câţiva stropi răzleţi de ploaie au făcut plimbarea chiar mai agreabilă. Pe parcursul acesteia am aflat, că de fapt, mă aflu în cea mai mare piaţă de gen din Asia.

Piaţa cu o arhitectură ce urmăreşte caracterul tradiţional al hotongurilor e de fapt o construcţie destul de recentă, din 1995. În prima perioadă de după inaugurare piaţa avea program doar la sfârşit de săptămână. Numărul tot mai mare de comercianţi şi mai ales faptul că exista o cerere tot mai mare au determinat autorităţile să organizeze un program zilnic. Cele mai bune zile pentru cumpărături rămân tot sâmbăta şi duminica, atât că atunci locul devine de-a dreptul neâncăpător..

1 2 3 4 5
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China