Încă nu s-au deschis magazinele pe Nan Luogu Xiang, o alee mică în districtul Dongcheng din Beijing. Cum am ajuns destul de devreme, mă bucur în voie de liniştea unei duminici insorite, într-o zonă care m-a cucerit din prima clipă. Nu poţi simţi farmecul Beijingului fără să te pierzi pe străduţele înguste, cunoscute ca hutonguri, specifice doar acestui oraş, spun cunoscătorii. Şi fără să constaţi că hutongul e o zonă după care turiştii se dau în vânt, îl descoperi singur, ca pe e un spaţiu care te atrage ca un magnet şi te incită să-l descoperi.

Dacă, vizitând Oraşul Interzis sau Palatul de vară nu te poţi abţine să nu îţi imaginezi cum au trăit cei din familia imperială sau nobilii, colindând aleile înguste te transpui în lumea plină de neânţelesuri pentru noi, a culturii de bază a Beijingului, o lume care nu se lasă uşor descoperită, un sistem de spaţii complex, dens şi misterios, în care cei din interior îşi păstrează încă propriile legende, obiceiuri şi cutume.

Datând din 1267,conform tăbliţelor instalate la intersecţiile aleilor, perioada dinastiei Yuan, Nan Luo Gu Xiang este una dintre cele mai vechi străzi din Beijing. Aleea are o lungime de doar 786 metri şi o lăţime de opt. Acest hutong a fost o zonă rezidenţială tipică perioadei dinastice. Aici au locuit se pare mulţi nobili, oficiali, celebrităţi ale vremii şi generali. Prin urmare, mai pot fi identificate fostele reşedinţe cum ar fi cea a prinţului Seng sau a lui Wen Yu, un oficial important al dinastiei Qing. De-a lungul perioadei dinastice, împăraţii au dispus aranjarea ariilor rezidenţiale în jurul celei imperiale, în funcţie de clasa socială. Termenul ''hutong'' apare menţionat pentru prima dată în documentele din perioada dinastiei Yuan, se pare că e un cuvânt de origine mongolă şi s-ar traduce ca ''puţuri de apă''.