Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
R.P. Chineză – Republica Moldova, 20 de ani de relaţii diplomatice
2012-01-30 18:08:30 cri-1

R.P. Chineză avea să deschidă ambasadă la Chişinău la 21 octombrie 1994, primul ambasador chinez acreditat în R. Moldova fiind Li Fengli, pentru ca R. Moldova să deschidă ambasadă la Beijing în martie 1996. Patru ani mai târziu, la 7 iunie 2000, preşedintele moldovean Petru Lucinshi, alături de preşedintele Chinei, Jiang Zemin, întărea documentul de bază asumat în noiembrie 1992, consemnând în mod special intenţiile de colaborare în domeniul agricol. Cu ocazia vizitei de stat a preşedintelului Lucinschi, a fost semnat şi „Acordul serviciilor aeriene" şi „Acordul pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit" dintre cele două ţări.

Singura vizită a unui preşedinte al R.P. Chineze în Republica Moldova a avut loc în perioada 19 – 20 iulie 2001, când preşedintele Jiang Zemin, la invitaţia preşedintelui Vladimir Voronin, a fost prezent la Chişinău. Cu această ocazie a fost reconfirmat ataşamentul faţă de Comunicatul Comun de bază din 1992, Republica Moldova reafirmând poziţia conform căreia recunoaşte existenţa unei singure Chine, Guvernul R.P. Chineze fiind unicul guvern legitim al Chinei, Taiwanul fiind parte inalienabilă a Chinei. De partea cealaltă, R.P. Chineză lua act, înţelegea şi respecta opţiunea R. Moldova de integrare în Uniunea Europeană. Tot în iulie 2001 cele două ţări au semnat "Memorandumul privind cooperarea în domeniul viticulturii şi vinificaţiei".

Un an şi jumătate mai târziu, între 23 – 27 februarie 2003, la invitaţia preşedintelui Jiang Zemin, preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, efectuează ultima vizită oficială de stat a unui lider moldovean în China. Atunci a fost stabilită colaborarea în domeniul medical şi cooperarea în domeniul medicinii tradiţionale, dar şi în domeniul tehnologiilor. În anul 2006, preşedintele Vladimir Voronin realizează o nouă vizită în R.P. Chineză, de această dată cu caracter privat. 

După vara anului 2009, China a tratat schimbările politice de la Chişinău cu înţelegere, afirmând în continuare sprijinul şi ataşamentul pentru Republica Moldova. Astfel, vizite succesive ale oficialilor de la Beijing şi Chişinău s-au succedat în ultimii ani, cele mai importante fiind consemnate în septembrie 2010 când premierul Vladimir Filat a fost prezent în China. Anul 2011 a consemnat noi contacte la cel mai înalt nivel, prim-vicepremierul şi ministrul de Externe moldovean, Iurie Leancă, efectuând o vizită oficială în China. Cu această ocazie, ministrul chinez de Externe, Yang Jiechi, a declarat extinderea cooperării pragmatice între cele două ţări, subliniind că pentru China, Republica Moldova este un partener important atât în Europa Centrală şi de Est cât şi în regiunea Comunităţii Statelor Independente (CSI).

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China