Un sat din estul Chinei, ce amintea de Evul Mediu acum 50 de ani s-a transformat, pas cu pas, într-un simbol al miracolului chinezesc, cum îl numesc analiştii. Un plan riguros şi ambiţios de dezvoltare a industriei autohtone din mica localitate şi mai ales o politică optimă de deschidere spre ceea ce au dat valoros alte economii, au dus la o imagine care şochează şi ţine parcă de o incursiune într-un viitor rupt dintr-un SF. La început, Huaxi a fost o comunitate săracă de agricultori, tipică pentru această zonă a Chinei, cu case mici, făcute din stuf, cărămizi din lut şi alte materiale tradiţionale.Cu doar 576 de locuitori şi un buget local de 1.800 yuani (240 de dolari) în anul 1957, satul a înflorit în perioada transformării economice a Chinei. De la lut şi stuf a ajuns la investiţii în oţel, confecţii şi în construcţii. Locuitorii au început să simtă rezultatul acestei dezvoltări accelerate a ultimelor trei decenii, condiţiile de viaţă au devenit din ce în ce mai bune, ajungând până la cel mai ridicat standard. Acum, afacerile merg atât de bine, încât hainele şi uleiul de bucătărie sunt gratis. Pentru şcoală şi servicii medicale, localnicii nu plătesc nimic. Iar fiecare familie are dreptul la o casă de cel puţin 150 de mii de dolari şi la o maşină de lux, plus 250 de mii de dolari în bancă. Singurele condiţii sunt să nu părăsească niciodată satul, dacă se mută în altă parte, pierd totul. În plus, trebuie să lucreze de regulă, şapte zile din şapte.

Care este secretul celui mai bogat sat din China? L-am descoperit în cele patru zile, în care am avut ocazia să fiu "locuitor special'' în Huaxi. Această oportunitate s-a ivit datorită unui proiect pentru experţii străini angajaţi ai postului Radio China Internaţional. Ca jurnalist am cerut detalii chiar de la sursă. Familia Zhu Weidong, în vila căreia am locuit în această perioadă, m-a lămurit că veniturile lor şi ale celorlalţi săteni vin din realizarea a ceea ce pentru multă lume din afara sistemului ar părea o utopie - viaţa în comun sau în colectiv mai corect şi din investiţii eficiente ai căror acţionari sunt tot ei, localnicii, cei care produc. Funcţionând asemenea unei cooperative, rezidenţii, restituie o parte din salariu pentru a asigura creşterea capitalului satului. Aşa se face că, în ultimii ani, economia a crescut în medie cu 20%, pe an, datorită bunului obicei al localnicilor de a pune bani deoparte, pentru a-şi mări constant capitalul. Iar socoteala e simplă: o treime din salariu e destinată cheltuielilor zilnice, iar restul, împreună cu sporurile, sunt alocate continuării şi dezvoltării investiţiilor. Cu aporturi substanţiale, aceste unităţi economice au înregistrat profituri însemnate, care au dus automat şi la creşterea nivelului de trai.