Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China impozitează "zero" veniturile până la 500 USD
2011-08-12 18:39:24 cri-1

Plafonul de impozitare pe salariul lunar a fost ridicat la 3.500 de yuani (500 dolari) de la 2.000 de yuani, ceea ce înseamnă că statul chinez nu va percepe nicio taxă pentru veniturile obţinute în acest barem. Congresul Naţional al Poporului (CNP) a decis modificarea pragurilor de impozitare în preajma aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Chinz, măsură care va intra în vigoare la 1 septembrie 2011. "În conformitate cu noua modificare, doar 7,7% dintre salariaţi vor trebui să mai plătească impozit la nivelul actual de 28%", a declarat Wang Jianfan, director adjunct al departamentului de politică fiscală din cadrul Ministerul Finanţelor, citat de publicaţia chineză de limbă engleză, China Daily.

După introducerea noii cote de impozitare, Guvernul de la Beijing va încasa anual cu 160 miliarde yuani (22,85 miliarde USD) mai puţin din impozitele pe venit. Noul prag de taxare a veniturilor reflectă faptul că guvernul răspunde solicitărilor venite din partea opiniei publice, apreciază Jia Kang, şeful Institutului de Cercetare pentru Ştiinţa fiscală afiliat Ministerului de Finanţe.

Potrivit graficului alăturat, se poate constata că în China, veniturile până la 500 USD nu sunt impozitate, iar impozitele aplicate pentru acestă sumă, raportat la valoarea totală, sunt nesemnificative.

China a introdus o lege a impozitul pe venit în anul 1980 şi a ridicat pragul de impozitare de la 800 yuani la 1.600 yuani în 2006. Apoi, în anul 2008, pragul a fost ridicat la 2.000 yuani. Chiar şi asa, creşterea pragului rămâne în urma creşterilor preţurilor de consum. Impozitul pe venit a fost introdus ca o măsură care a vizat, în cea mai mare parte, angajaţii străini. Venituri din impozitul pe venitul personal au totalizat 483,7 miliarde yuani în anul 2010, comparative cu 41,4 miliarde yuani în 1999, potrivit datelor Ministerului de Finanţe chinez.

NOTĂ: Paritatea Yuan/USD a fost calculată la o rată de 7/1

Sursa: China Daily

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China