Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Agerpres – ÎCCJ: Primul termen în dosarul 'Revoluţiei'
2019-11-29 18:49:01 cri-1

"ÎCCJ: Primul termen în dosarul 'Revoluţiei' aflăm din Agerpres. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe, vineri, dezbaterile în cameră preliminară în dosarul "Revoluţiei", în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. La acest prim termen al procesului, un judecător de cameră preliminară va analiza cererile şi excepţiile ridicate de inculpaţi, dar şi de către părţile civile şi Asociaţia 21 Decembrie 1989. Potrivit site-ului Instanţei supreme, pentru ziua de vineri este anunţat un program special, având în vedere că la acest termen al procesului au fost emise citaţii pentru aproximativ 5.000 de persoane. ''Având în vedere că, la data de 29 noiembrie, pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află dosarul nr.1.045/1/2019/a1, în care au fost emise citaţii pentru aproximativ 5.000 de persoane, în vederea asigurării desfăşurării activităţii în bune condiţii şi păstrării ordinii la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aducem la cunoştinţa publicului următoarele măsuri: 1. vineri, 29 noiembrie, Arhiva Secţiei I civile, Arhiva Secţiei a II-a civile şi Arhiva Completurilor de 5 judecători nu vor desfăşura program cu publicul; 2. Registratura generală şi Arhiva Secţiei penale vor desfăşura program cu publicul conform orarului afişat; 3. accesul publicului în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dosarul nr.1.045/1/2019/a1 va fi permis începând cu ora 7,30'', se arată pe site-ul ÎCCJ.

Textul integral AICI

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China