Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a publicat luni pe site-ul preşedinţiei franceze un text în mai multe limbi, printre care şi în limba română, cu titlul "Pentru o Renaştere europeană", în care se adresează cetăţenilor din Europa în contextul apropierii alegerilor pentru Parlamentul European, notează Mediafax. " Îmi permit astăzi să mă adresez direct vouă, nu doar în numele istoriei şi al valorilor care ne unesc, ci şi pentru că este urgent. Peste doar câteva săptămâni vor avea loc alegerile europene, decisive pentru continentul nostru. Cetăţeni ai Europei, impasul Brexit-ului este o lecţie pentru noi toţi. Haideţi să ieşim din această capcană, haideţi să dăm un sens alegerilor care se apropie şi o lecţie tuturor. Voi veţi decide dacă Europa şi valorile ei de progres trebuie să rămână mai mult decât o paranteză în istorie. Este alegerea pe care v-o propun, pentru ca împreună să trasăm calea Renaşterii europene", se arată în scrisoarea președintelui francez.
Textul integral AICI