Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Agerpres – Premierul Dăncilă a prezentat priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE în reuniunea Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din PE
2019-01-16 18:38:22 cri-1

"Premierul Dăncilă a prezentat priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE în reuniunea Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din PE" aflăm din Agerpres. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat marţi, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Strasbourg, priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, în cadrul reuniunii Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, informează guvernul. Potrivit unui comunicat transmis de executiv, în alocuţiunea sa, prim-ministrul Viorica Dăncilă a arătat că principalul obiectiv al Preşedinţiei române este acela de a contribui la crearea unei Europe mai unite, mai coezive şi mai aproape de cetăţeni."Premierul român a subliniat, de altfel, că Preşedinţia română a Consiliului UE este plasată sub mottoul 'Coeziunea, o valoare comună europeană', ceea ce reflectă atenţia pe care România o acordă coeziunii în toate dimensiunile sale: politică, economică şi socială", se arată în comunicat.

Textul integral AICI

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China