Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Rador – Sărbătoarea Naşterii Domnului
2018-12-25 16:55:52 cri-1

,,Sărbătoarea Naşterii Domnului" consemnează Rador. În fiecare an, la 25 decembrie, este sărbătorit primul praznic împărătesc cu dată fixă, din punct de vedere al cronologiei existenţei Mântuitorului, Naşterea trupească a Domnului, denumită popular Crăciunul. Naşterea Domnului Iisus Hristos este vestită de îngerii din ceruri ca bucurie mare pentru mântuirea oamenilor, pentru că Cel ce Se naşte într-o iesle dintr-o peşteră de sub pământ este Acela prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, Fiul Cel veşnic al Tatălui ceresc. Conform Sfântului Evanghelist Luca, vestea Naşterii lui Hristos, adusă păstorilor de la Betleem de îngerul Domnului, a fost însoţită de slava Domnului care a înconjurat pe păstori în timp ce îngerul a stat lângă ei. Rostul vestirii a fost de a ne dărui oamenilor, limitaţi şi trecători, slava Lui cea nemărginită şi veşnică, să ne ridice la sfinţenia Lui pe cei căzuţi în păcat şi să dăruiască viaţă veşnică celor muritori.

Textul integral AICI

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China