Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Bursa - "Scopul amnistiei fiscale este să ajute economia"
2018-07-20 18:49:01 cri-1

Scopul amnistiei fiscale este să ajute economia şi nu anumite companii şi/sau persoane fizice care au datorii către statul român, a declarat ministrul de Finanţe, Eugen Orlando Teodorovici, preluat de Bursa.Domnia sa a declarat: "Mi-aş dori foarte mult ca cei care se grăbesc să critice o astfel de măsură să se gândească puţin, mai întâi. Sunt cam 100 de miliarde de lei datorie la stat, iar aceşti bani sunt datoraţi atât de persoane fizice, cât şi juridice, ponderea principală fiind la cele din urmă. În această categorie sunt incluse şi marile companii de stat, din păcate, care sunt în această situaţie pe fondul unui management defectuos al unor angajaţi ai statului, şi nu mai au cum să fie ajutate, nici de stat, nici de alte posibile companii partenere". Potrivit ministrului de Finanţe, costul unei astfel de amnistii este nesemnificativ în comparaţie cu cel al eventualei închideri a companiilor în cauză. Domnia sa a menţionat: "În schimb, trebuie să avem grijă la ce se întâmplă începând imediat de a doua zi, iar pentru asta avem nevoie de oameni capabili în conducerea acestor companii".

Textul integral AICI

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China