Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Bursa - Creştere uşoară la nivelul numărului de medici
2018-07-03 17:04:07 cri-1

Numărul medicilor care activează în sistemul naţional de sănătate a crescut în ultimul an, transmite Bursa. Sistemul de sănătate a înregistrat anul trecut un număr de 58.600 de medici, în creştere uşoară faţă de anul precedent, ceea ce înseamnă că unui medic i-au revenit în medie 335 de locuitori, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Activitatea din sistemul sanitar - public şi privat - s-a desfăşurat în peste 60.000 de unităţi sanitare. În 2016, sistemul de sănătate avea 57.300 de medici, aceasta însemnând că unui medic i-au revenit în medie 345 de locuitori. Anul trecut, din numărul total de medici, 15.700 erau medici dentişti, în scădere cu aproximativ 800 faţă de anul 2016. De asemenea, 17.800 erau farmacişti, în creştere cu aproximativ 600 faţă de anul precedent. Din totalul medicilor, o cincime erau medici de familie, aproape două treimi dintre aceştia desfăşurându-şi activitatea în mediul urban.

Textul integral AICI

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China