Bursa – Un consumator român economiseşte 46 de euro lunar, de cinci ori mai puţin decât un austriac
"Un consumator român economiseşte 46 de euro lunar, de cinci ori mai puţin decât un austriac" titrează ziarul Bursa. Consumatorii din România reuşesc să economisească, în medie, doar 46 de euro lunar, de aproape cinci ori mai puţin decât austriecii, care reuşesc să pună deoparte 216 euro lunar, potrivit unui studiu efectuat de grupul financiar austriac Erste, care deţine Banca Comercială Română (BCR). Suma economisită lunar de un consumator din România a rămas neschimbată în acest an, faţă de 2015. În schimb, un austriac economiseşte cu 7,5% mai mult în acest an. În topul ţărilor analizate în studiu, austriecii conduc detaşat, urmaţi de slovaci (97 de euro lunar), cehi (77 de euro), croaţi (57 euro) şi unguri (52 de euro). Singurii care stau mai slab decât românii sunt sârbii, cu 34 de euro economisiţi lunar, potrivit News.ro. Totodată, 27% dintre consumatorii români nu sunt deloc satisfăcuţi cu suma de bani economisită.
Textul integral AICI