"Noul şef al spaţiului aerian din România este Gabriel Dumitrescu", titrează Capital. Consiliul de Administraţie al ROMATSA a decis ca pentru următoarele patru luni directorul general al administraţiei care gestionează spaţiul aerian românesc să fie Gabriel Dumitrescu. Înainte de a ocupa această funcţie, Gabriel Dumitrescu a fost şeful regiei de dirijare a traficului aerian-Regionala Bucureşti, iar în perioada 2005-2007 a condus compania TAROM. Potrivit cv-ului noului şef al ROMATSA, în mandatul de director general al TAROM, a crescut numărul de pasageri de la circa 1,3 milioane la 1,9 milioane, iar în 2007 a înregistrat un profit de circa 21 milioane de dolari pentru operatorul aerian naţional. Tot în mandatul său de şef al companiei TAROM a contractat 4 aeronave Airbus 318 şi a reuşit scăderea, prin negociere, a contractelor de furnizare combustibil, caterig la bord şi asigurări aeronave şi pasageri.
Textul integral AICI