"Ministrul Economiei vrea restructurarea CE Oltenia", titrează Bursa. Ministrul Economiei Costin Borc a declarat, ieri, la Târgu Jiu, că întreprinderile de stat trebuie restructurate în aşa fel încât să funcţioneze ca "nişte maşini performante", iar, în replică, liderul de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Manu Tomescu, a spus că restructurarea ar trebui să înceapă "de la cei care conduc ţara".Vizita lui Costin Borc la Târgu Jiu a avut loc în contextul în care problemele financiare ale CE Oltenia s-au adâncit. Compania a avut în primul semestru al anului pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), de la un profit net de 13,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Compania a raportat după primele şase luni o cifra de afaceri de 1,023 miliarde lei, cu 17% mai mică faţă de cea realizată în perioada similară a anului trecut, de 1,232 miliarde lei.
Textul integral AICI