"Regele Mihai I nu va participa la înmormântarea Reginei Ana" anunţă Mediafax. Un colegiu alcătuit din cinci medici curanţi ai Regelui Mihai I, de diverse specialităţi, au făcut recomandări împotriva participării Majestăţii Sale la funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reşedinţa din Elveţia, alături de prieteni şi apropiaţi, de angajaţi ai Casei Majestăţii Sale şi de două maici ortodoxe detaşate la reşedinţă. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău. La funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills şi domnişoara Elisabeta Maria Biarneix, potrivit unui comunicat al Casei Regale.
Textul integral AICI