I.M: Ai fost un luptător.

M.C: Da, am fost.

I.M: A fost greu, a fost uşor? Cum a fost acest drum incredibil pe care l-ai parcurs până acum?

M.C: A fost un drum îngândurat, cu nişte accese ale organismului, cu nişte junghiuri foarte dese la inimă…

IM: Somatizai neliniştea din interior.

M.C: Da, era nelinişte şi foarte mare stres. Apoi, era această concurenţă între artişti. Am avut însă atuul de a fi deosebit ca şi prezenţă, ca figură. Am fost și un tip foarte modest, am respectat întotdeauna oamenii din jur. Am ştiut să fiu întotdeauna cu zîmbetul pe buze, chiar dacă nu simţeam asta. Am răbdat totul în interior.

I.M: Care a fost cel mai greu moment pe drumul ăsta?

M.C: Despărţirea de România. De ţara mea, de publicul de acolo, de prietenii mei, de mama. Despărţirea de ea a fost întotdeauna ca un ghimpe în sufletul meu. Aș fi în stare să-i îndeplinesc mamei orice dorință. A fost aici la mine, dar nu s-a obişnuit. Sunt fericit că, recent, s-a decis să vină să stea mai multă vreme cu mine.

I.M: Ce a spus când te-a văzut pe scenele acelea mari, aplaudat de chinezi?

M.C: A plâns, a fost impresionată şi foarte emoţionată. O vreme am ţinut-o departe de lumea asta, pentru că mi-era teamă de presă, iar ea este o persoană foarte sensibilă. De multe ori îi spuneam să nu cumpere ziare în România, o sunam să-i spun ce este adevărat şi ce nu este adevărat. Nu vreau ca meseria mea să o facă să sufere. Dar s-a acomodat acum cu asta. De câte ori vine aici, toți prietenii mei mă sună să ieșim la masă, să sărbătorim, ei au un cult foarte mare pentru mame.

I.M: Apropo de masă. Vreau să ştiu o picanterie. E adevărat că se mănâncă maimuţe?

M.C: Nu se mănâncă carnea, dar se mănâncă creierul de maimuţă. Există acum nişte legi foarte stricte şi în ceea ce priveşte consumul de carne de câine. La un miliard şi patru sute de mii de locuitori ai Chinei, se întâmplă foarte multe lucruri în fiecare zi. Există oameni care mănâncă aceste animale, dar există şi foarte mulţi oameni care le iubesc şi care sunt împotriva acestui lucru. Dar, dacă eşti curios și dacă vrei să găseşti locuri în care poţi să mănânci maimuţă sau câine, poţi găsi aceste feluri de mâncare pe care ei le numesc delicatese.

I.M: Eşti faimos într-o imensitate de ţară. Ce altceva ţi-ai mai putea dori de la viaţă? Care sunt dorinţele tale neîmplinite? Ce îţi lipseşte?

M.C: Am trăit atâtea şi am văzut atâtea… Nu îmi lipseşte nimic. Poate mai multă linişte. Viaţa este foarte haotică aici. Poate îmi lipsesc mâncărurile din România. Mă gândesc la laptele de pasăre, la grişul cu lapte şi cacao… Poate cineva s-ar aştepta să spun că îmi lipsește un Lamborghini sau un avion particular. Dar, sincer, nu-mi doresc aşa ceva.

I.M: Dar o familie?

M.C: (Oftează lung) Asta este o întrebare foarte grea. Sigur că mi-aş dori, dar aşa a fost să fie, nu putem să le avem pe toate.