Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-10-27 20:09:27    
Trecutul, prezentul și viitorul populației kucong din Yunnan

cri-1
Comunitatea kucong este o ramură a etniei lahu și are o populație de circa 30.000 de suflete. Oamenii locuiesc în principal în zone muntoase cu altitudini între 1.800 și 2.100 m. Din cauză că au trăit în izolare, au fost descoperiți abia în vara anului 1956. Ei trăiau în mod primitiv din vânat și culegerea frunctelor sălbatice, acoperindu-și trupurile cu piei de animale, scoarță de copaci și fire de păiajen.

În anii '60 ai secolului trecut, cu ajutorul guvernului central, populația kucong a reușit să iasă din adâncul pădurii, luându-și rămas bun de la viața de vânători fără adăpost permanent și începând un trai stabil de agricultori. Însă din cauza condițiilor naturale precare, membrii acestei populații duc încă o viață destul de grea. Un articol publicat în 2005 despre viața grea a populației kucong a atras atenție premierului Chinei, Wen Jiabao, care, în ciuda programului foarte încărcat, s-a ocupat de acest aspect și a dat indicația să se materializeze politica de sprijinire zonelor populate de minorități naționale și să se ia măsuri eficiente pentru ca populația kucong să iasă cât mai curând din sărăcie.

În acel an, fetița Xu Lianfeng avea doar 10 ani. Această indicație a premierului chinez i-a schimbat cursul vieții.

Fata: Tatăl meu a murit când aveam doar doi ani. Mama s-a măritat din nou.

Ziarista: Cum se numește localitatea unde ai stat?

Fetița: Satul Muchang, comuna Zhedong. Locuința noastră nu era deloc bună. Nu aveam drum ca lumea, nici curent electric. Unele zone sunt periculoase. Se întâmplau des alunecări de teren.

Ziarista: Cum arăta casa cea veche?

Fetița: Nu avea podea. Nu aveam nici televizor. Pat aveam, dar nu era un pat ca lumea. Și mai mult, ploua în casă.

Aceasta este o parte dintr-un dialog între ziarista și fată.

Acum locuința în care stă a Xu Lianfeng se află într-un sat la 8 km de la Zhenyuan, reședința prefecturii cu același nume. Satul este construit în 2007 de guvern. Locuiesc acum aici 220 de familii kucong, cu 1.100 de oameni.

Zhang Yan, profesoară de limba chineză la Liceul Nr.1 din Zhenyuan, face parte din grupul kucong. Este prima absolventă de facultate și prima profesoară din rândul populației kucong. Ea a putut termina studiile liceale și universitare cu ajutorul guvernului și al sătenilor. Recunoscătoare, Zhang Yan a spus:

„Provin din populația kucong. Sunt prima profesoară din rândul acestei grup etnic. În anii când făceam școala erau puține eleve. De obicei fetele nu erau trimise la școală."

Acum 10 ani școlarizarea membrilor grupului kucong nu depășea în medie 4 ani, la fete fiind mai puțini. Zhang Yan a amintit că în satul ei numai 3 fete au terminat gimaziul de 3 ani. Acum însă situația s-a schimbat. Zhang Yan este mândră de profesia ei.

„Lucrez de 12 ani ca profesoară. Am simțit schimbările, mai ales schimbările la populația kucong. Acum multe fete, chiar din satul meu natal, sunt trimise la școală, majoritatea copiilor putând termina cei 9 ani de învățământ obligatoriu."

Potrivit informațiilor, statul se preocupă de mult timp de dezvoltarea populației kucong. Guvernul provincial Yunnan a elaborat în anul următor indicației date de Wen Jiabao un plan de 5 ani pentru eradicarea sărăciei la populația kucong. În această perioadă vor fi alocați 210 milioane de yuani, din care 20 milioane pentru învățământ. Până la începutul anului 2008 fuseseră reînnoite 54 de sate kucong, alte 8 fiind nou construite în alte locuri, unde au fost mutate circa 410 gospodării cu peste 4.000 de oameni. În momentul de față se depun eforturi pentru construcția infrastructurii în zonele populate de grupul kucong, alături de dezvoltarea învățământului, sănătății și altor sectoare. Populația kucong va avea un viitor și mai bun.

Pe aceeași tema