Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-07-25 16:44:48    
Metroul din Beijing te poate duce în toate colțurile orașului

cri-1
Bună seara, dragi ascultători! Olimpiada bate la ușă și toți locuitorii capitalei se pregătesc intens pentru a întâmpina vizitatori străini. Recomandăm turiștilor care vizitează Beijingul în următoarele două luni să considere metroul drept principal mijloc de transport în comun pentru că acesta vă poate duce aproape în toate colțurile orașului. Astăzi vă prezint pe scurt metroul din Beijingul și unele repere de interes.

Rețeaua de metrou din Beijing este alcătuită din 5 linii legate și are o lungime totală de peste 140 km. Linia nr. 1 se prelungește cu linia Batong, cu o lungime de 50 km. Linia nr. 5 străbate orașul de la Nord la Sud. Linia nr. 2 înconjoară zona centrală a orașului, are un traseu în formă de pătrat și asigură legătura între mai multe puncte turistice. Linia nr. 13 circulă în nordul municipiului. Celelalte 3 linii vor fi date în folosință înainte de deschiderea olimpiadei, una dintre acestea asigurând transportul până la principalele stadioane și arene olimpice.

Pe cele 5 linii ale metroului sunt aproape 100 stații răspândite în toate districtele orașului. Dintre acestea, 10 sunt de transfer, pasagerii putând face transferul pentru a circula pe o altă linie. O turistă din sud ne spune:

„Locul unde stau eu acum este foarte aproape de o stație de pe linia 2. De aici până la unitatea unde fac practică este o distanță de 12 km pe care o străbat într-o jumătate de oră, cu metroul. E ușor să găsești o stație de metrou în Beijing. Poți să mergi cu metroul la cumpărături și în vizite pentru că este rapid și te poate duce la orice destinație."

Programul de circulație a metroului este de obicei între orele 5:00 și 23:00 sau 24:00. În zilele în care au loc ceremoniile de deschidere și de închidere a olimpiadei, toate trenurile de metrou vor circula non-stop, iar pe toată durata JO programul va fi prelungit.

Un bilet de metrou costă numai 2 yuani. Biletul îl puteți cumpăra de la aparatele automate sau de la funcționarii aflați la fiecare intrare în stații. Instrucțiunile pentru cumpărarea biletelor, în chineză și engleză, sunt vizibile pe aparatele automate. Aapratele funcționează numai cu monezi de 1 yuan și bancnote de 5 și 10 yuani. După ce luați biletul îl puneți în dreptul ecranului unui aparat de identificare și puteți trece după ce auziți un sunet plăcut.

Vă tragem atenția că biletul trebuie păstrat până să ieșiți din stația de destinație, deoarece va trebui să-l predați la ieșire.

Dintre liniile care vor fi puse în funcțiune înainte de olimpiadă, linia olimpică are lungimea de 4,5 km și numai 4 stații, printre care centrul olimpic, parcul olimpic și parcul silvic. În comparație cu alte stații de metrou, stațiile de pe linia olimpică au un caracter olimpic pronunțat. O arhitectă ne spune:

„Datorită faptului că linia este foarte aproape de Stadionul Național și Centrul Național de Natație, am dorit să exprimăm un spirit de forță. Dacă priviți în sus, pe peron, veți vedea diferite forme triunghiulare care formează tavanul stației."

Cu mai puțin de o lună până la începerea olimpiadei a început controlul de securitate la metrou. 3.600 funcționari prestează servicii la toate stațiile de metrou și controlează în principal pasagerii care transportă saci mari și lichide. Un locuitor din Beijing ne spune:

„Controlul de securitate nu m-a pus în încurcătură. Fiind un beijinghez, mă simt obligat să accept un asemenea control."

Se estimează că numărul maxim al pasagerilor metroului pe timpul olimpiadei va ajunge la 5 milioane zilnic. De aceea, 200 trenuri noi vor fi puse în folosință în următoarea perioadă, între trenuri urmând să fie o diferență puțin mai mare de 2 minute.

Dacă aveți vreun plan de vizitare a Beijingului în luna august, sper că materialul pe care vi l-am prezentat vă poate fi de folos. Realizatoarea și prezentatoarea Zhang Xue vă spune la revedere pe săptămâna viitoare!

Pe aceeași tema