Chen Xiaojun, pe atunci de 25 de ani, se confrunta în aprilie 1988 cu o alegere dificilă: să-şi păstreze postul de funcţionar bancar ori să-şi deschidă propria bancă, abandonând „castronul de fier cu orez" – garanţia unui post pe viaţă.

Fondator şi membru al consiliului directorial al Băncii Comerciale Taizhou, Chen n-a realizat la vremea respectivă că îndrăzneala lui să deschidă o bancă privată îi va schimba complet cursul vieţii, ajungând de la un oarecare absolvent de liceu în poziţia unuia dintre cei mai prestigioşi bancheri din China.

La vremea respectivă postul lui Chen din oraşul său natal, Taizhou, din provincia estică chineză, Zhejiang, era atât de invidiat, încât puţini oameni ar fi îndrăznit să-l abandoneze. Pe de altă parte, constituirea unei bănci private era o noutate care abia începea să fie experimentată pe scară mică în China. Era, fără doar şi poate, o cale plină de riscuri şi dificultăţi.

„Părinţii mei şi soţia s-au opus la decizia de a abandona un post sigur şi puţini dintre prietenii mei credeau că o mică bancă privată poate să ajungă în viitor o mare afacere.

Bancherului de azi îi vine să zâmbească gândindu-se la opoziţia iniţială faţă de intenţiile sale de întreprinzător.

Ideea i-a venit şi nu i-a mai dat pace după ce a citit în ianuarie 1988 într-un ziar că guvernul provinciei sale a permis agricultorilor din Wenzhou, oraş învecinat, să înfiinţeze o uniune de credit privată.

„Sunt un om care a vrut întotdeauna să facă ceva de unul singur şi la vremea aceea eram extrem de dornic să găsesc o posibilitate", se confesa Chen.

Norocul i-a surâs într-o zi de aprilie a aceluiaşi an, când s-a întâlnit pe stradă cu o cunoştinţă, regulator bancar, care i-a adus vestea bună că şi Taizhou va îngădui întreprinzătorilor privaţi să deschidă o mică bancă. Dar l-a prevenit că dacă dorea să încerce, trebuia mai întâi să demisioneze din postul pe care-l deţinea.

„Practic eram cel dintâi din Zhejiang gata să renunţ la o slujbă în domeniul bancar ca să-mi încep propria afacere", spune el cu mândrie. „La vremea aceea 99% din băncile şi uniunile de credit erau de stat."

După două luni de preparative şomerul Chen Xiaojun a deschis o mică unitate de servicii financiare cu 6 angajaţi lucrând într-o încăpere de 10 mp. Avea un capital înregistrat de 100.000 de yuani, bani împrumutaţi de la familie şi prieteni.

Chen nu se gândise niciodată pe când era elev să devină bancher. Era o idee de neconceput pe atunci – în vremea economiei planificate. Descendent al unei familii de rând, a terminat cu şcoala la 16 ani, când s-a angajat la o cooperativă rurală de credit din Taizhou. Tatăl său lucra în acelaşi loc şi de acolo a ieşit la pensie.

„Tatăl meu s-a pensionat fără să aibă vreo datorie, pentru că era un om prudent şi responsabil."

Fiul a moştenit aversiunea tatălui pentru riscurile împrumuturilor şi a reuşit să transmită acelaşi sentiment celor 1100 de angajaţi pe care-i are în prezent la Banca Comercială Taizhou. Aceasta are mai puţin de 1% din toate sumele acordate incluse în categoria împrumuturilor neperformante, atât de temute de instituţiile financiare, cu 8 procente mai puţin decât băncile de stat din ţară.

Banca condusă de Chen a raportat profituri pe anul trecut de 340 milioane de yuani (cca 34 mil. euro) şi un beneficiu net considerabil. Instituţia este specializată în microfinanţări, răspunzând solicitărilor de împrumuturi mici. Spre surprinderea clienţilor, dar şi a concurenţei, banca este foarte operativă în rezolvarea cererilor. Două zile, pentru un client nou şi numai 10 minute, în cazul unui client mai vechi.

Dar despre succesul lui Chen Xiaojun şi al băncii sale vom vorbi şi săptămâna viitoare. Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie.

Mica bancă mare

„La început eram siliţi – din nevoia de a supravieţui – să acordăm împrumuturi micilor întreprinzători, pentru că şi noi eram mici. Acum îi acceptăm de bună voie drept clienţii noştri."

Este o explicaţie dată de Chen Xiaojun despre profilul băncii private pe care a înfiinţat-o şi o conduce. Cel numit a fost primul dispus să-şi asume eforturile şi riscurile înfiinţării cu aproape două decenii în urmă a unei bănci private în provincia lui, Zhejiang. La vremea respectivă, având în vedere postul bun la stat pe care-l deţinea, gestul său a apărut familiei şi prietenilor drept unul nebunesc.

Dar banca a suprvieţuit şi chiar s-a dovedit deosebit de eficientă şi în servicii, şi în modul de administrare a fondurilor. Chen îşi aminteşte bine cum a rezolvat la început problema atragerii depozitelor.

„Cei mai mulţi oameni nu aveau încredere într-o bancă privată şi mă priveau la fel ca şi pe acei cămătari la negru", spunea afaceristul.

Dar el consideră că perseverenţa este elementul esenţial pentru iniţierea unei afaceri. A găsit o nişă: să-i servească pe micii întreprinzători din bazaruri, trecuţi de multă vreme cu vederea de băncile mari când se punea problema împrumuturilor.

„Eram ca şi cerşetorii de pe strad㠖 îşi aminteşte el – şi cei mai mulţi clienţi depuneau câteva sute de yuani, dacă nu chiar sub o sută. Pentru că eram mici, oamenii ne priveau de sus".

A reuşit împreună cu angajaţii lui să-i convingă pe micii comercianţi să-şi depună încasările zilnice în banca sa şi a asociat acordarea împrumuturilor cu depozitele clienţilor. Cu cât depozitul era mai mare, cu atât putea fi şi împrumutul mai consistent.

În anul 2002 micul său oficiu financiar se extinsese la o instituţie cu un profit anual de 50 milioane de yuani.

De fapt, în septembrie 2001 s-a confruntat cu un risc mortal, când s-a materializat cea mai mare spaimă a lui. Un zvon a generat un val de retrageri totalizând 1,2 mld. yuani în două zile. Era mai mult de jumătate din fondul total al băncii. Chen simţea că-şi pierde minţile văzând cum se evaporă depozitele. Din fericire, guvernul local i-a oferit prompt ajutor în lichidităţi, reuşind să pună capăt avalanşei de retrageri.

Spre încântarea lui, curând clienţii au început să depună iarăşi bani şi banca şi-a revenit din criză în 3 luni, cu 9 mai devreme decât estimase el.

„Am tras concluzia că datorită unicităţii noastre, suntem de neînlocuit pe piaţă şi clienţii nu pot fără noi."

Pe când era doar un funcţionar oarecare în serviciul statului, una din preocupările favorite ale lui Chen Xiaojun era să se ocupe de motoarele motocicletelor. Se gândea chiar să-şi deschidă un atelier de reparaţii. Singurul său hobby pe care şi-l poate îngădui în aceste zile este lectura biografiilor oamenilor însemnaţi. Este de părere că poate beneficia de spiritul şi faptele celor configuraţi în biografii.

Chen consideră că şansa nu se înfăţişează oricui. Ea apare numai în faţa celor pregătiţi. De pildă, în anul 2002 s-a întâlnit cu şansa unei expansiuni serioase a propriei afaceri. Bizuindu-se pe cei 50 de milioane profituri, a propus regulatorilor bancari să să îngăduie organizaţiei sale financiare să se unească cu 7 cooperative de credit urban, care împreună se „lăudau" cu 180 milioane de yuani credite neperformante. Cele 8 s-au unit în martie 2002, formând acutala bancă comercială, singura privată la acel moment din China. Mai târziu numai în Taizhou au mai apărut alte două bănci private, dar mai mici.

Întrebat dacă speră să-şi extindă sfera de acţiune dincolo de oraşul său, bancherul admite:

„N-ar fi adevărat să spun că nu m-am gândit niciodată la asta. Dacă guvernul oferă o platformă mai largă, banca se poate dezvolta într-una naţională, rămânând focalizată pe clienţii care-şi încep afaceri."

Poate se va extinde. Pâna atunci realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă peste o săptămână la aceeaşi rubrică.