Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-11-28 19:43:33    
Jubileul Catedrei de limba și civilizația română la Beijing

cri-1

Cea de-a 50-a aniversare a fondării Catedrei de limba și civilizația română de la Universitatea de Studii Străine Beijing a fost marcată festiv printr-o manifestare organizată la 23 septembrie 2006. Au fost de față prorectorul universității, doamna Zhong Meisun, ambasadorul României la Beijing, Viorel Isticioaia, profesori de azi și de ieri, reprezentanți ai diferitelor instituții de stat, ai presei scrise și vorbite din capitală, actuali și foști studenți ai acestei cetății universitare.

Toți vorbitorii la adunare au adus călduroase elogii vastei activități, spiritului de totală dăruire a profesorilor de la această reputată catedră și distinsei lor contribuții, apreciind acest colectiv de înalt profesionalism ca un leagăn al românologilor și un liant ce contribuie la promovarea și consolidarea relațiilor de prietenie și cooperare chino-române.

Adunarea a fost urmată de un frumos spectacol susținut de studenții care învață actualmente limba și literatura română.

Amintim că în aceeași zi au fost programate în capitala României manifestări jubiliare dedicate semicentenarului existenței catedrei de limba chineză de la Universitatea București.