Ye Xiaogang este considerat unul dintre cei mai de seamă compozitori chinezi ai zilelor noastre. Dar viaţa lui nu a fost totdeauna la fel de încântătoare ca şi muzica pe care a creat-o.

Dificultăţile au început încă de când era copil. Micuţul a învăţat să cânte la pian de la frageda vârstă de 4 ani cu ajutorul tatălui său, el însuşi compozitor, autor al multor cântece incluse în benzile sonore ale unor filme. Dar la scurtă vreme după aceea a început „Revoluţia Culturală". Tatăl său a fost persecutat. Ajuns în pragul disperării, acesta a încercat să se sinucidă. Băiatul avea 11 ani atunci. O asemenea tentativă era considerată trădare în vremea respectivă. Tatăl său a fost ridicat şi trimis să muncească într-o fermă. Ye Xiaogang îşi aminteşte:

„Eram martor cum tatăl meu era escortat din casă. Aleea de 200 de metri era plină de oameni îngrămădiţi. Era o după-amiază dogoritoare de vară la Shanghai, dar privirile dispreţuitoare îmi dădeau fiori."

Băiatul însuşi a trebuit să lucreze un an întreg într-o fermă înainte să fie admis într-o fabrică, unde a muncit alţi 6 ani.

„Colegii de atelier erau prietenoşi cu mine şi m-au ajutat mult, dar nu mai puteam cânta la pian. M-am orientat către lectură şi singurele cărţi pe care le aveam erau ale lui Lu Xun. Eram fascinat de povestirile sale."

(De menţionat că Lu Xun – 1881-1936 – este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de stânga ai perioadei moderne din istoria literară a Chinei.)

Compozitorul de azi adăuga:

„Indiferent cât de sârguincios munceam la fermă ori în fabrică, simţeam neîncetat că nu aparţineam acelor locuri. N-am abandonat niciodată muzica; am aşteptat doar ocazia."

Tânărul de 22 de ani visa încă să devină pianist. Când deceniul de frământări s-a încheiat, Ye Xiaogang a reînceput să cânte la pian. A exersat mult, dar viaţa i-a mai jucat un renghi când s-a înscris în 1978 la Conservtorul Central de Muzică. În anul acela nu se recrutau studenţi pentru clasa de pian, ci pentru compoziţie, domeniu nefamiliar pentru Ye.

Dar mama lui, care a fost cântăreaţă, l-a încurajat spunându-i că un pianist cântă întotdeauna muzica altora, dar un compozitor creează muzică. Fiind talentat, s-a adaptat rapid noilor cerinţe şi în puţină vreme a fost apreciat drept unul din „cele 4 talente" ale conservatorului (alături de Tan Dun, Guo Wenjing şi Qu Xiaosong).

A plecat în 1980 la Universitatea Cambridge să-şi continue pregătirea şi a primit în 1987 o bursă de studii a Şcolii de Muzică Eastman din SUA. Se lansase deja în cariera internaţională. Are compuse simfonii, muzică de cameră şi de balet. A participat la diverse festivaluri şi a câştigat numeroase premii. A fost cel dintâi chinez care a încheiat – în 1995 – un contract de editare cu casa germană de muzică Schott.

Dar a revenit în China, unde viaţa economică şi culturală înfloritoare i-a nutrit succesele ulterioare, dar şi probleme... Soţia a divorţat de el, lăsîndu-i în grijă fiica.

Actualmente numele său e legat mai ales de muzica pentru filme şi televiziune, domenii rar abordate de compozitorii de muzică clasică. La obiecţiile unora replica:

„Nu încetez să compun simfonii şi concerte, dar cele mai multe sunt cântate de orchestre străine. (...) Producătorii TV şi de filme mă solicită întrucât creez repede şi bine. Când realizez o melodie, simt ca şi cum aş deschide un robinet. A fi productiv nu înseamnă a fi nonartistic."

Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă şi săptămâna viitoare.