Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-10-16 20:02:45    
Scurte mesaje:  Contacte și schimburi prietenești

cri-1

Vizita în China a delegației Autorității de Control a României

O delegație a Autorității de Control a Guvernului Român în frunte cu Emanoil Neguț, secretar de stat, șeful instituției menționate a efectuat între 13 și 18 iunie 2006 o vizită de lucru în țara noastră și a purtat cu acest prilej convorbiri cu Li Zhilun, ministrul chinez al supervizării. Oaspeții români au mai vizitat orașele Nanjing și Qingdao. Domnul Emanoil Neguț a acordat la încheierea vizitei un interviu redacției noastre, apreciind în mod elogios activitățile de supervizare și de combatere a corupției din China.

Înființarea filialei Galați a APC

La 14 iunie s-a înființat filiala Galați a Asociației Române de Prietenie cu R.P.Chineză. La ceremonia de înființare a participat ambasadorul chinez Xu Jian, care s-a întâlnit cu acest prilej cu prefectul județului Galați Mihai Capra și cu primarul orașului Galați Dumitru Nicolae. M.Capră a subliniat că județul său dorește să promoveze schimburile economice și comerciale, tehnico-științifice și culturale cu China și așteaptă firmele chinezești să investească la Galați.

Înființarea filialei Suceava a APC

La 7 august a avut loc la Suceava ceremonia de înființare a filialei Suceava a Asociației Române de Prietenie cu R.P.Chineză. Este a 30-a filială a APC. La ceremonie președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mârza a arătat că consiliul județean va sprijini activ activitățile filialei vizând să promoveze schimburile politice, economice și culturale între cele două țări. Însărcinatul cu afaceri ad-interim al ambasadei chineze, Wang Tieshan a adresat calde felicitări cu ocazia înființării filialei, aprecind rolul deosebit pe care îl joacă APC la dezvoltarea relațiilor între cele două state, la întărirea cunoașterii reciproce între cele două popoare.

Donație de cărți chinezești către Biblioteca Centrală Universitară

Ministerul chinez al învățământului și educației a făcut o donație de cărți pentru Biblioteca Centrală Universitară din București. Ceremonia a avut loc la 23 iunie 2006 la instituția menționată. Au participat ambasadorul Chinei în România, Xu Jiang, și directorul bibliotecii, Mircea Greneală. Donația constă din 5000 de cărți în limba chineză și un set de instalații audio-vizuale.

Vizita în România a unei delegații chineze de Wushu

Președintele Asociației chineze de Wushu, Wang Xiaoling, secretar general al Federației Internaționale de Wushu, a sosit la 5 iunie 2006 într-o vizită la București în fruntea unei delegații. A doua zi delegația chineză a purtat convorbiri cu Liviu Cepoi, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport, cu reprezentanți ai Comitetului Olimpic Român și ai Federației de Wushu din România, procedând la un schimb de păreri în legătură cu schimburile de arte marțiale între cele două țări și dezvoltarea acestora în România

Vizita în China a delegației Asociației Generale a Inginerilor din România

O delegație a Asociației Generale a Inginerilor din România condusă de președintele Mihai Mihăiță a efectuat în perioada 16-24 iunie 2006 o vizită în China la invitația Federației Asociației de Științe și Tehnologii din China. În afară de Beijing, oaspeții români au vizitat orașele Hangzhou și Fuzhou din sudul Chinei.

Menționăm că între cele două organizații s-au stabilit relații de cooperare. La încheierea vizitei dl Mihai Mihăiță a acordat un interviu redacției noastre.

Guvernatorul provinciei Hainan în vizită în județul Arad

O delegație a provinciei Hainan, condusă de guvernatorul Wei Liucheng, a fost oaspete în zilele de 19 și 20 iulie în județul Arad, unde a vizitat aeroportul și terminalul cargo din Arad, ca și ferma agricolă ANDAGRA. Oaspeții chinezi s-au întâlnit cu vicepreședintele Consiliului Județean, Gabril Buza, și cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Au fost examinate posibilitățile de cooperare în domeniile construcției infrastructurii, transportului aerian, agriculturii, educației și învățământului, turismului.

Delegația provinciei Zhejiang în județul Sibiu

O delegație a provinciei chineze Zhejiang, în frunte cu președintele Comitetului provincial al Conferinței Consultative Politice Populare, Li Jinming, a efectuat la mijlocul lui iulie o vizită în județul Sibiu și s-a întâlnit cu conducerea județului. Părțile au consimțit să realizeze o cooperare reciproc avantajoasă în domeniile economic și cultural.

Delegația provinciei Qinghai în județul Gorj

O delegație a provinciei Qinghai, în frunte cu vicepreședintele Comitetului provincial al Conferinței Consultative Politice Populare, Xun Xingcai, a efectuat la sfârșitul lui iulie 2006 o vizită în județul Gorj și s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Calinoiu Ion. Părțile au avut schimburi de păreri în legătură cu cooperarea în domeniile exploatării și valorificării resurselor energetice, economic și comercial, cultural și turistic. A fost semnată „Scrisoarea de intenție privind înfrățirea între provincia Qinghai și județul Gorj".