Se spune că Meng Jinghui, ar fi cel mai influent reprezentant al avangardei artistice atunci când vine vorba de lumea scenei. Cu siguranţă este o persoană activă şi cu multă popularitate în cercurile teatrale.

Anul acesta şi-a dedicat multă energie pentru realizarea spectacolului „Ambra", un adevărat succes de casă. Şi-a găsit totuşi timp, după o pauză de aproape 6 ani, să reînceapă experimentele într-un teatru mai mic. În 2000 realizase, tot cu o mică trupă teatrală, o adaptare ambiţioasă după piesa clasică germană Faust. Era vorba de o transpunere a conflictului în China zilelor noastre.

Meng s-a îndrăgostit de literatura chineză modernă în liceu. A studiat literatura la Universitatea Pedagogică a Capitalei. În acea perioadă s-a înscris într-o formaţie studenţească de teatru. Motivul? Pentru a-şi învinge timiditatea. Şi teatrul l-a schimbat. El mărturisea:

„În teatru trebuie să lucrezi împreună cu alţii, spre deosebire de un scriitor sau un artist" (plastic).

Primul său rol a fost acela al unui soldat infanterist din trupele Kuomintang. Nu avea nicio replică. Trebuia doar să mărşăluiască de la un capăt la altul al scenei. Iar primul rol vorbit era al unui ospătar. Avea de rostit: „Vremea mesei, vremea mesei!": După cum se vede, debutul său teatral a fost cât se poate de modest. Dar contactul cu dramaturgia i-a oferit acces la „culturile cele mai avansate ale lumii şi la diverse şcoli literare", cum spunea acelaşi.

Prima penetrare a lumii avangardei literare a realizat-o avut în ultimul an de facultate, când a rescris în forma unei comedii contremporane o creaţie din timpul dinastiei Yuan (1271-1368): „Poveste din camera de apus". Şi-a luat ca model piesa lui Henrik Ibsen „Casa cu păpuşi" şi a realizat „Rapsodia camerei de apus", care, ca să folosim limbajul muzical, a devenit un hit al campusului universitar.

Doar că rapsodia ori simfonia evoluţiei sale teatrale a fost întreruptă de absolvire. A fost repartizat să predea literatura la o şcoală profesională. Doi ani mai târziu, în 1988, se înscria pentru masterat la Academia Centrală Dramatică. Era o perioadă în care scena chinezească începea să fie „inundată" de creaţiile occidentale. Nu e de mirare deci că a regizat piese de dramaturgi contemporani precum Harold Pinter, Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Jean Genet. Se simţea atras de teatrul absurd care, considera el, adeverea anumite idei şi intuiţii ivite în căutările sale artistice.

După obţinerea titlului de master a stat un an fără slujbă. Stilul său era prea aparte pentru trupele de teatru, care nu renunţau la modalităţile tradiţionale. A refuzat invitaţiile să intre în afaceri şi să lucreze craţii frivole pentru televiziune, aşa cum făceau deja cei mai mulţi dintre foştii săi colegi.

În 1992 s-a angajat la Compania Naţională de Teatru din China, care pe atunci se numea Trupa de Teatru Experimental, cu adevărat un incubator al creaţiilor moderne. A realizat şi regizat mai mult de 10 piese în doar câţiva ani. Între ele: Camaradul Ah Q, Aşteptându-l pe Godot, Moartea accidentală a unui anarhist, Rinocerul îndrăgostit, Balconul, adaptarea după Faust. În cele mai multe ori întoarce pe dos creaţii tradiţionale, ori le „face bucăţi" destructurându-le cu mijloacele satirei şi parodiei. Nu o dată firul epic firav este întrerupt deliberat sau se abate către altceva. Adaugă un interludiu amuzant, un cântec solo sau un recitativ coral, care pot apărea relevante ori dimpotrivă. Trece peste toate convenţiile exprimându-şi puncte de vedere despre oredinea socială sau clişeele artistice, totul cu zâmbetul pe figură şi prin gesturi exagerate. Iar inovaţiile lui nu se limitează la atât.

„Mai mult ca oricând mă regăsesc în ideea teatrului ca o asamblare de arhitectură, muzică, dans, literatură, acrobaţie şi aşa mai departe."

Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă şi săptămâna viitoare.