Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-06-14 18:43:34    
Interviul ministrului Mihai-Răzvan Ungureanu

cri-1

Ministrul român de externe, Mihai-Răzvan Ungureanu a efectuat între 26 și 29 noiembrie 2005 o vizită în China. Înainte de încheierea vizitei domnia sa a acordat un interviu redacției noastre.

Referitor la actualul stadiu al relațiilor dintre cele două țări, domnul Ungureanu a spus: „Relațiile politice dintre cele două țări sunt foarte bune, iar nivelul schimburilor bilaterale este remarcabil. Aici aș aminti că în anul 2004 președintele Chinei, domnul Hu Jintao, a fost la București, iar anul viitor ne pregătim de vizita președintelui român, Traian Băsescu, la Beijing. Încercăm ca relația politică dintre cele două țări să nu fie cantonată la nivelul anunțurilor generale, ci să aibă cât mai mult detaliu specific și să devină cât mai benefică pentru cele două state. Încă o dată vă mărturisesc, relația politică bilaterală este de invidiat, sunt puține țări care aparțin clubului Uniunii Europene și care au cu China asemenea raporturi foarte bune, pragmatice și pline de rezultate politice. "

Ministrul Ungureanu s-a întâlnit în perioada vizitei cu omologul său chinez, Li Zhaoxing, cu Tang Jiaxuan, consilier de stat, Li Zhaoxing, viceprimar al municipiului Shanghai. Despre aceste întâlniri, el a remarcat: „Am pus un accent poate mai puternic decât în alte vizite oficiale române la Beijing pe chestiunile de ordin economic. Credem că există posibilitatea inițierii unor colaborări între firme românești și chinezești, valorificându-se apropierea a două mari evenimente care în același timp au semnificație politică, dar și o semnificație economică - Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing și Expoziția Internațională din 2010 de la Shanghai. Între România și China nu mai există inhibiții în dialogul politic, discutăm teme de interes comun, căutând ca interesele noastre să fie satisfăcute reciproc."

Despre impresiile care i-au lăsat cele două orașe chinezești vizitate, Shanghai și Beijing, oaspetele a declarat: „Comparativ cu impresia pe care aceste două orașe mi-au făcut-o când am venit prima dată în China, acum 4 ani, redescopăr astăzi două metropole care au trecut prin mari schimbări. Cel puțin Shanghaiul pentru mine a fost o revelație. Ochiul nu mai poate vedea dincolo de mulțimea blocurilor zgârie-nori care s-au construit acolo. Este semnul unei incontestabile prosperități și al unui succes economic care greu se poate imagina, dar care devine palpabil atunci când îl vezi. Beijingul se transformă iarăși vizibil, devine din ce în ce mai moden și mă bucură de asemenea să descopăr foarte multe fețe zâmbitoare pe străzi."

Li Xin