Regiunea Autonomă Tibet (pe scurt Tibet) este una dintre cele 5 regiuni de acest fel din China. Este situată în SV Chinei pe Podişul Qinghai-Tibet. Are o întindere de 1,22 mil kmp, reprezentând 12,8% din suprafaţa ţării. Cu o altitudine medie de peste 4.000 m, Tibetul este considerat „Acoperişul Lumii".

Încă dinaintea erei noastre strămoşii tibetanilor trăitori pe podiş aveau legături cu populaţia han, aflată în centrul Chinei. În timp diversele triburi de pe podişul Qinghai-Tibet s-au unit şi au format actuala etnie. La mijlocul sec. 13, Tibetul a fost integrat oficial în teritoriul Chinei. De atunci, s-a aflat permanent sub controlul autorităţii centrale chineze, în ciuda faptului că în China s-au schimbat mai multe dinastii şi regimuri politice.

După proclamarea R.P. Chineze în anul 1949, guvernul central a adoptat, conform istoriei şi realităţii din Tibet, o politică de eliberare paşnică a regiunii. Ţinând seama de voinţa populaţiei tibetane, guvernul popular a aplicat în această regiune un program de reforme democratice şi a anulat sistemul feudal-sclavagist. Mii şi mii de iobagi tibetani au fost eliberaţi, devenând stăpâni în noua societate. În septembrie 1965 s-a constituit oficial Regiunea Autonomă Tibet.

Tibetul este populat în principal de tibetani, reprezentând 45% din populaţia regiunii. Ei se ocupă mai ales cu agricultura şi creşterea vitelor. Cei din oraşe lucrează în ateliere meşteşugăreşti, în industrie şi comerţ. În regiune trăiesc şi membrii ai altor 10 naţionalităţi: han, hui, menba, luoba, naxi, nu, dulong etc.

Religia dominantă în Tibet este lamaismul, ramură a budismului din China, răspândită şi în Regiunea Autonomă Mongolia Interioară şi provincia Qinghai. Ritualul funerar străvechi a fost înhumarea, dar în prezent se practică şi expunerea corpurilor neînsufleţite în aer liber, către „cer şi păsări", scufundarea morţilor în ape curgătoare şi incinerarea.

Tibetanii au o fire deschisă şi le place să cânte şi danseze. Cântecele lor sunt melodioase, fiind asociate cu dansuri. Se îmbracă cu cămăşi scurte de mătase sau bumbac cu mânecile lungi. Deasupra poartă halate lungi. Femeile le au fără mâneci şi le leagă cu o centură la brâu. Femeile poartă şi un şorţuleţ cu motive colorate, aidoma curcubeului. Şi bărbaţii şi femeile poartă bijuterii şi au părul împletit în cozi. Aliment de bază este pâinea tibetană din făină de orz sau de mazăre prăjită. Preferă ceaiul amestecat cu unt şi lapte, vinul de orz şi carnea de vită şi oaie.

Anul Nou după calendarul tibetan este sărbătoarea cea mai importantă a acestei naţionalităţi. Sărbătoarea începe la întâi ianuarie şi durează 15 zile, perioadă în care oamenii merg la templele din apropiere la slujbe sau ies pe străzi cântând şi dansând, dar nu fac vizite rudelor, aşa cum obişnuiesc membrii populaţiei han.

Lin Ting