Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-04-10 14:55:56    
Interviuri

cri-1
Înainte de încheierea vizitei la RCI, membri ai delegației Asociației Române de Prietenie cu R.P.Chineză au avut amabilitatea să acorde interviuri redacției.

Ion Dobrică, secretar general al Asociaăției: Pe parcursul a peste cinci decenii, cele două popoare și-au dovedit prietenia sinceră și în același timp au demonstrat cât de trainică este această prietenie. Eu consider că este unul dintre cele mai frumoase exemple de adevărată prietenie între două popoare care se găsesc la mari distanțe și cu multe diferențe, dar în același timp cu foarte multe asemănări.

Activitățile pe care le desfășurăm sunt legate în primul rând de cele două mari sărbători ale poporului chinez - Sărbătoarea Zilei Naționale și Anul Nou chinezesc, prilej cu care Asociația noastră organizează un mare spectacol cu artiști de renume care aduc un prinos de recunoștință acestui mare popor, iată, în ultimii 30 de ani după noul model pe care l-a trasat marele strateg Den Xiaoping.

Încercăm să ducem mai departe și să realizăm noi activități. Am început să înființăm filiale în județele țării. Până în momentul de față, avem deja 28 de filiale. În plus, noi încercăm să răspândim în rândul poporului român cât mai multe și mai corecte cunoștiințe despre China. Personal am fost prima dată în China cu 33 de ani în urmă. Ceea ce văd acum îmi încântă sufletul și îmi produce mare bucurie pentru că acum 33 de ani îmi doream ca această țară să devină una dintre cele mai puternice state ale lumii. Iată că se dovedește din plin că prin muncă serioasă, printr-o gândire strategică, s-au realizat lucruri care acum uimesc lumea și fac să se vorbească despre miracolul chinezesc.

În legătură cu rezutatele concrete ale vizitei, domnul Ion Dobrică a precizat: Cu secretarul municipiului Beijing, Liu Qi, am avut discuții în legătură cu întărirea relațiilor de prietenie sub diverse forme. In discuțiile cu conducerea Asociației Poporului Chinez de Prietenie cu Străinătatea, am discutat despre continuarea activității de înfrățire între județe din România și provincii din China, despre schimburile de cadre didactice, deocamdată am stabilit în mod special un schimb între Universitatea din Sibiu și Universitatea Fudan din Shanghai, despre schimburile de elevi, punem la punct acum un program de schimburi între elevi de la Liceul de Muzică subordonat Conservatorului din Beijing și Liceul de Muzică din Bucurșeti. De asemenea, am stabilit coordonatele unor vizite reciproce organizate prin intermediul asociației și o mai puternică prezență în publicațiile care apar în cele două țări. Este vorba despre revista în limba română a RCI „Puntea Prieteniei" și ziarul „Economistul", din România, care are rezervată o pagină în limba chineză.

Despre vizita la RCI, Ion Dobrică a spus: Ceea ce am văzut acum la RCI este impresionant. E rezultatul dăruirii cu care oamenii care lucrează în această secție de limba română reușesc să realizeze emisiuni atractive, au elaborat această publicitație foarte frumos intitulată „Puntea Prieteniei.

Lucian Flaișer, președintele filialei Iași, președintelele Consiliului Județean Iași: Dorim să avem cu China relații foarte bune în plan economic. La Iași avem o fabrică de antibiotice. Se dorește realizarea unor colaborări și parteneriate în domeniul medicinii tradiționale chinezești.

Constantin Toma, președintele Filialei București: Sunt cu totul impresionat de realizările extraordinare obținute de China, cea mai mare țară care face progrese remarcabile din punct de vedere economic. Trebuie să învățăm de la voi, să muncim la fel de mult, să continuăm schimburile noastre economice, spirituale, culturale și în domeniul turismului.

Rudolf Riedl, președintele filialei județene Satu Mare: Putem spune că în acest loc unde suntem acum va fi viitoarea capitală a lumii, nu a Chinei, nu a continentului, ci a lumii, pentru că ceea ce se face aici este unic, cel puțin eu am văzut foarte multe țări din Europa. Nicăieri nu există așa ceva.

Aranka Adelka Eross, președintele filialei județene Harghita: Am citit (despre ceea ce se întâmplă în China), dar n-am crezut până nu am văzut. Și toate acestea le voi transmite colegilor și membrilor filialei.

Am rămas impresionată de postul dumneavoastră de radio, unde văd că este o echipă foarte bine pregătită, care într-adevăr trebuie să fie și în continuare o punte între România și China.

Adrian-Bogdan Iordache, președintele filialei județene Bacău:

Dezvoltarea fenomenală pe care a cunoscut China în ultimii 22 de ani a depășit orice fel de estimări prezente în manualele de economie. Ceea ce face acum China este ceva senzațional. Vedem eforturile deosebite pe care le face Beijingul, de exemplu pentru pregătirea Olimpiadei din 2008. Întregul Beijing este un imens șantier. Este un exemplu pentu toate popoarele lumii. Mobilizarea și disciplina de care dau dovadă chinezii i-au făcut să realizeze ceea ce și-au propus pe termen scurt.

Radu-Valetin Găuroiu, președintele filialei județene Vrancea:

Orașul Beijing este nemaipomenit. Este o vorbă în România: „Mare cât China." Radio China Internațional este o instituție de presă uriașă. Împreună cu limba română, se transmit emisiuni în 38 de limbi străine, ce reprezintă tot atâtea culturi. Este un mare realizare pentru dv. și o mare bucurie pentru noi și pentru celelalte țări care recepționează programele dv.

(Luo, Wu, Chu, Yang)