Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2005-08-16 10:52:08    
Spicuiri din mesajele sosite la redacție

cri-1

Mihai Lutu: Eu sunt terapeut și sunt un fan al medicinii chineze, și sper să ajung în 2006 în China pentru cursuri în acest domeniu. Mă interesează medicina tradițională chineză, dar mai ales medicina alternativă, naturistă. Și sper ca în 2 ani de zile să am propria casă de sănătate, axată în special pe medicina naturistă chineză.

Anul acesta, încep să învăț și limba chineză, așa că peste 2-3 ani vă voi scrie în chineză, poate...

Privitor la site-ul dv., îmi place mult, și consider că este de real folos, pentru multe persoane, care știu ce înseamnă civilizația chineză, și ceea ce a realizat ea în timp, din cele mai vechi timpuri.

Adrian Nițescu din Argeș: Emisiunea postului dv. de radio se aude bine pe 1548 MHz, pe celelalte frecvențe slab. Conținutul programului este foarte bun, încât nu știu ce îmbunătățiri se mai pot aduce. Sugerez totuși mai multă muzică populară vocală, dar și la instrumente tradiționale chinezești, dar și muzică cultă internațională la instrumente tradiționale. De asemenea mai multe și detaliate descrieri ale obiceiurilor și locurilor pitorești din minunata dv. patrie.

Alexandru Caramaliu din Dolj: Vă mulțumesc pentru emisiunile dv., ce le ascult cu deosebită plăcere și pot spune cu sinceritate că sunt de calitate, îmbinând util cuvântul cu muzica în mod armonios pentru informare, cultură și destindere sufletească. Prezentați mereu o Chină tânără, plină de avânt, cu legi noi, cu o viață nouă sau, cum ziceți dv., "o viață cu demnitate".

Dicu Vladimir din Târgu Jiu: Astăzi am vizitat mai multe subpagini din site-ul dvs. și îmi exprim profunda apreciere pentru modul cum sunt ele realizate.

Este posibil să ajung și pe la unele librării din București să caut cartea "Din ințelepciunea chineză" de domnul profesor Li Jiayu, căci mi-au plăcut foarte mult și subpaginile "Din intelepciunea chineza" din site-ul dvs.

Adrian Mociulschi din București: De China mă leagă poate cele mai frumoase amintiri și am afirmat acest lucru și în mod public de câte ori am avut prilejul. De altfel, în studiourile CRI am efectuat prima mea înregistrare a unei compoziții proprii, „Kubufonie" pentru pian solo, în anul 1995. De China mă leagă debutul meu artistic pe marea scenă de concerte din Beijing și este normal să păstrez amintirea acestui moment unic din viața mea, cu o emoție aparte.

Pe de altă parte, căldura oamenilor pe care i-am cunoscut, frumusețea locurilor pe care le-am vizitat și mai ales tradiționala ospitalitate chineză m-au făcut să mă simt în China ca la mine acasă. Am călătorit în multe orașe ale lumii, dar nicăieri nu m-am simțit mai bine ca în Beijing. Sunteți o țară minunată și un popor față de care nutresc cea mai sinceră admirație. Sper că într-o bună zi să pot materializa proiectul simfonic pe care deocamdată îl schițez, este vorba despre simfonia „Răsărit de Soare în Beijing". Vor fi pagini simfonice ample pe care le voi așterne pe hârtie într-un viitor, sper eu, nu prea îndepărtat.

De altfel, arta și cultura nu cunosc granițe între popoare și au darul de a apropia oamenii de pretutindeni, fără deosebire. Ce exemplu mai grăitor decât muzica, singura care nu are nevoie de nici o traducere, fiind ea însăși un limbaj universal, dintotodeauna? Meritul incontestabil al CRI rămâne, în primul rând, promovarea culturii. Nu pot decât să îmi exprim cele mai alese cuvinte de apreciere pentru nobila dv. activitate.

Grupaj realizat de Li Xin