Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2005-08-15 15:47:43    
"În România aveți un partener de încredere"- Interviul cu ministrul telecomunicațiilor și IT din România

cri-1

 

Între 24 și 29 aprilie 2005 Zsolt Nagy, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, a efectuat o vizită de lucru în țara noastră, în fruntea unei delegații oficiale. În cursul vizitei Zsolt Nagy a purtat convorbiri cu Wang Xudong, ministrul industriei informațiilor, a avut întâlniri la Beijing cu reprezentanții firmelor ZTE, China Unicom, China Post și în Shenzhen cu cei ai companiei Huawei Tech Investment.

În seara zilei de 25 aprilie domnul ministru Zsolt Nagy a avut amabilitatea să acorde redacției noastre un interviu.

Referindu-se la scopul vizitei, domnia sa a arătat: „Există un Memorandum de colaborare între cele două ministere semnat anul trecut și ratificat de guvernul Tăriceanu în luna martie. Venim să propunem proiecte concrete pe baza acestui Memorandum de colaborare, să identificăm noi posibilități de investiții pentru companiile din China în domeniile de telecomunicații și IT din România."

În legătură cu rezultatele convorbirilor purtate cu omologul său chinez, a relevat: „Am convenit astăzi, împreună cu ministrul chinez, că vom crea o comisie mixtă româno-chineză pentru a pune în practică Memorandumul de colaborare. Această comisie va lucra pentru a elabora proiecte comune și pentru a efectua schimburi de experiență foarte utile."

Aprecind investițiile firmelor chinezești Huawei și ZTE în România, domnul ministru a spus: „Companiile ZTE și Huawei, care și-au creat centre în România, dezvoltă afaceri în România și doresc să investească și mai mult într-un viitor apropiat. Este un semnal foarte bun aportul de tehnologie și dezvoltare care este adus de aceste companii importante din țara dv. Ne conferă încredere în economia românească în domeniul comunicațiilor."

Răspunzând la întrebarea ce oportunități va oferi semnarea Tratatului de aderare a României la UE pentru intensificarea cooperării chino-române în domeniul telecomunicațiilor și IT, oaspetele a remarcat: „România face astăzi un pas important semnând Tratatul de aderare la UE. Date fiind relațiile noastre foarte bune, atât politice, cât și economice, China va avea un partener foarte important în rândul membrilor UE. Astfel, această situație și această bună relație poate fi în folosul ambelor părți și de aceea am prezentat o ofertă de investiții către partea chineză, dându-se astfel posibilitatea industriei din țara dv. să facă un pas spre piața comunitară a UE."

Vorbind despre impresiile pe care i le-a lăsat capitala țării noastre, domnul Nagy a reliefat: „Într-adevăr sunt pentru prima oară în țara dv. Am fost foarte plăcut surprins de dezvoltarea semnificativă a capitalei țării dv. Se vede o viață economică prosperă, o dezvoltare continuă. Vă felicit pentru aceste realizări."